Un focar al virusului gripei aviare a fost depistat la o fermă din apropierea orașului Plovidiv din Bulgaria, a declarat vineri Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

 

Datorită virusului, aflat într-o fermă din satul Manolsko Konare, în apropierea celui de-al doilea mare oraş din Bulgaria, toate păsările de la fermă vor fi sacrificate, a spus agenţia fără a dezvălui numărul acestora.

„Au fost înfiinţate o zonă de protecţie de trei kilometri şi o zonă de observaţie de 10 km în jurul fermei”, a declarat agenţia, adăugând că a fost impusă măsura interzicerii comerţului şi circulaţiei păsărilor domestice, sălbatice şi a altor păsări, precum şi comerţul cu ouă.
Agenţia a transmis, de asemenea, că a fost impusă măsura interzicerii comerţului şi circulaţiei păsărilor domestice, sălbatice şi a altor păsări, precum şi comerţul cu ouă.

Boala a fost confirmată în urma efectuării unor teste de laborator.

De asemenea, sunt efectuate examinări la fermele de păsări din satele aflate în apropierea focarului.

Totodată, în ultimul an, în Bulgaria, au mai fost depistate alte două focare de gripă aviară, la două ferme din nord-estul ţării, a subliniat Mediafax.

2 COMENTARII

  1. Am auzit ca nu stiu ” unde… ” a izbugnit si o „gripa de politruci ” … si va trebui sa-i ” parjolim pe un rotisor ” … fara nici un pic de ” chici vizet ” ( nu stiu cum se scrie ungureste … dar ati inteles… ) ! ( Glumesc… ptr ca azi maine o sa aiba gripa si vaca si oaia… si … totul in tzara asta batuta de Dumnezeu ! )

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.