Creditele neperformante din sistemul bancar elen au atins nivelul record de 57 miliarde euro, adică aproximativ  un sfert din soldul împrumuturilor, de 232,3 miliarde euro, relatează Antena 3. Această situaţie a fost alimentată de şomajul care a ajuns deja la 25% şi îşi continuă creşterea.

   
Sistemul bancar resimte puternic aceste credite neperformante şi are nevoie de capital suplimentar, scrie cotidianul Kathimerini. Această situaţie agravează îndatorarea statului elen.

Potrivit Antena 3, companiile sunt cele care generează cele mai multe credite neperformante, însumând 33 de miliarde de euro. Împrumuturile ipotecare nperformante, care se apropie de circa 20% din soldul pe acest segment, urmează cu 15 miliarde de euro.
   
Un alt factor îngrijorător este că împrumuturile ipotecare şi de consum au ajuns la un nivel ridicat al neperformantelor în pofida facilităţilor la plată acordate de bănci pentru circa 665.000 de credite, totalizând 20 miliarde de euro.
   
În România sunt prezente următoarele bănci elene: EFG Eurobank prin Bancpost, National Bank of Greece prin Banca Românească, dar şi Alpha Bank şi Piraeus Bank sub brand propriu, mai notează Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.