Global Alliance for Incineration Alternatives (GAIA) atrage atenția Parlamentului României, societății civile și tuturor actorilor implicați în protecția mediului asupra propunerii legislative PLX 492/2016 “pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei produsă din surse regenerabilă biomasă, biogaz și energie geotermală”.

 

Parlamentarii PSD – PNL ard pădurile, deșeurile, sănătatea și viitorul României”, este mesajul GAIA din comunicatul de presă de astăzi, transmis redacției Gazeta de Bistrița:

Comunicat de presă

GAIA avertizeaza ca, in fapt, aceasta propunere legislativa, contrar scopului declarat al initiatorilor, nu va rezolva problema gestionarii deseurilor, ba chiar va incuraja importurile de deseuri, va sustine generarea unui flux constant al acestora, distrugand cantitati importante de resurse naturale. Totodata, noua lege ar compromite initiativele de prevenire si de reciclare, sustinand poluarea Romaniei cu dioxine, furani si metale grele.

Dioxinele sunt cunoscute ca fiind cele mai toxice substante chimice generate de om. In plus, industria incineratoare va suprima crearea a de 10 ori mai putine locuri de munca in industria alternativa precum mineritul urban, colectarea si reciclarea deseurilor.

Sub falsul argument de a salva Romania de deseuri, initiatorii: Belacurencu Trifon – senator PSD; Butunoi Ionel-Daniel – senator PSD; Mihăilescu Petru-Şerban – senator UNPR; Oprea Stefan-Radu – senator PSD; Ţapu Nazare Eugen – senator PNL; Antal István – deputat UDMR; Bode Lucian Nicolae – deputat PNL; Iancu Iulian – deputat PSD; Marin Gheorghe – deputat PSD; Mironescu Răzvan Horia – deputat PNL; Traicu Rodin – deputat PSD, pun pe masa Parlamentului spre a fi votata, la final de mandat, o lege care va sustine arderea, din fonduri publice, a resurselor naturale si a sanatatii cetatenilor.

Modul in care este formulata propunerea legislativa pericliteaza resurse naturale strategice, precum padurea. Raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului Apelor si Padurilor, elaborat in urma controalelor care au vizat activitatea fabricilor Schweighofer din Sebeș și Rădăuți, în perioada 1 ianuarie 2014 – 30 aprilie 2015, arata ca padurile Romaniei ajung lemn de foc atat pe piata din Romania cat si pe cea internationala. In lipsa unor mecanisme reale de protectie a padurilor, legea propune bonusuri sub forma de certificate verzi pentru energia produsa din combustia biomasei, respectiv arderea padurilor in instalatii de cogenerare, ce vor fi incasate de companii precum Holz Schweighofer.

Propunerea legislativa prezinta o serie de inadvertente atat de viziune cat mai ales de natura tehnica. Spre exemplu, aceasta defineste termenul de “biogaz” si ca rezultat al proceselor de piroliza si gazeificare, care implica temperaturi ridicate, aport de energie, contrar definitiei stiitifice: “biogazul este un produs obtinut in urma fermentarii anaerobe, in prezenta unor microorganisme (organisme unicelulare), fara aport de energie, a biodeseurilor de origine vegetala sau animala”.

De asemenea, definitia biodeseurilor din propunerea legislativa nu respecta definitia deseurilor biodegradabile nepericuloase conform Legii 211/2011, in vigoare, iar expresia “biomasa primara” si “inalta eficienta in cogenerare” nu este definita in propunrea legislativa. In plus, namolurile de la statiile de epurare propuse spre a fi incinerate sunt clasificate ca deseuri periculoase conform Legii 211/2011 si Regulamentului CE 850/2004, nefiind calificabile pentru valorificare in instalatii de ardere. In aceeasi situatie se afla si ingrasamintele agricole, care sunt deseuri periculoase ce nu pot fi folosite in producerea biogazului. O alta inadvertenta se regaseste la definitia “tehnica” a biomasei, care in expunerea de motive, este diferita semnificativ de definitia de la Art. 1 al propunerii legislative.

In ceea ce priveste caracterul regenerabil al deseurilor promovat de propunerea legislativa, mentionam ca din totalul deşeurilor municipale şi asimilabile, doar fracția biodegradabilă poate fi considerată regenerabilă, in cea mai interpretabila formulare, intrucat piatra de temelia in gestionarea durabila a deseurilor este preventia si minimizarea generarii deseurilor, astfel menținerea explicită a fluxurilor de deșeuri în scopul incinerării este în totală contradicție cu acest principiu.

Mai mult, L 492/2016 propune spre incinerare o lista complexa de tipuri de deseuri care include materiale plastice, metale, hartie, carton, fabricate din materii prime finite, neregenerabile, care in urma procesarii termice produc emisii extrem de toxice.

Incinerarea deseurilor de hartie, carton, plastic sortate si colectate separat contravine legislatiei in vigoare prin schimbarea destinatiei de la valorificare prin reciclare la eliminare in instalatii de incinerare pe sol.

Numeroase studii arată că arderea deşeurilor biodegradabile, este extrem de ineficientă, consumurile de energie ale instalaţiei anulând în mare parte producţia. Practic, în măsura în care deşeurile sunt biodegradabile, arderea lor produce foarte puţină energie; în măsura în care incinerarea produce energie, această nu este regenerabilă. Prin urmare obiectivul stipulat la art.1 (3), privire la producerea de energie electrica si termica in cogenerare de inalta eficienta, nu poate fi atins.

In ceea ce priveste energia geotermala, nu toate formele acesteia sunt regenerabile. De exemplu, batolitele de apa termala din Campia de Vest nu sunt regenerabile (a se vedea cazul Bailor Felix, 2 Mai si a Lacului Petea). Bonusurile pentru energie verde va duce la distrugerea pungilor de apa termala, majoritatea fiind foarte vechi si incarcate cu radioactivitate, minerale si utilizate in balneoterapie.

In concluzie, initiativa legislativa a parlamentarilor ar putea contribui la schimbarile climatice la nivel global, va afecta calitatea vietii cetatenilor Romaniei si calitatea mediului inconjurator, punand presiune pe exploatarea resurselor naturale.

GAIA constata ca prezenta initiativa a primit aviz nefavorabil din partea Guvernului Romaniei, insa cu toate acestea L 492/2016 este programata pentru adoptare tacita azi 5 decembrie 2016.

Global Alliance for Incineration Alternatives (GAIA) este o alianță mondială formată din peste 800 de grupuri la nivel local, organizații non-guvernamentale și militanți din peste 90 de țări, a căror viziune este o lume curată, fără toxicitate și fără incinerare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.