Rezultatul alegerilor din turul I al alegerilor prezidenţiale desfăşurate duminică, 22 noiembrie, s-a lăsat cu formarea unei alianţe extrem de surprinzătoare.
La doar câteva zile de la primul tur de scrutin, PSD şi PNL au semnat împreună un acord prin care Mircea Geoană să devină preşedinte, iar Klaus Johannis să fie premier. La această mişcare „inteligentă”, gruparea democrat – liberală se arată mai încrezătoare ca niciodată de reuşita preşedintelui Traian Băsescu la un nou mandat.

Miercuri, 25 noiembrie s-a semnat oficial acordul între social –democraţi şi liberali, asta după ce liderul PNL, Crin Antonescu a obţinut şi el un scor „bunicel” în primul tur de scrutin. Prin acest acord, preşedintele liberalilor şi-a luat angajamentul că PNL va susţine candidatura lui Mircea Geoană la Cotroceni, iar liderul PSD, la rândul său, va asigura scaunul de prim – ministru al României lui Klaus Johannis. Potrivit lui Mircea Geoană, semnarea acestui acord constituie „un pas important către asigurarea stabilităţii politice în România”.
Acordul semnat impune respectarea unor principii precum reducerea fiscalităţii, transparenţă în cheltuirea banului public, respectarea Pactului pentru Justiţie sau depolitizarea administraţiei publice, în condiţiile în care Mircea Geoană devine preşedintele ţării  iar Klaus Johannis, premier.
La formarea acestei alianţe, democrat – liberalii s-au declarat dezamăgiţi dar totuşi rămân extrem de optimişti în ceea ce priveşte câştigarea unui nou mandat de către preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu.

„Guvernare democratică dedicată interesului public”

Documentul semnat între cele două formaţiuni politice, PSD şi PNL poartă numele „pompos” de „Acord pentru ieşirea României din criză”. Documentul a fost semnat de Mircea Goană şi Crin Antonescu, într-un cadru oficial.
În prima partea a acordului se menţionează faptul că: „La 20 de ani de la Revoluţia română, speranţele şi aspiraţiile celor mai mulţi dintre români au fost risipite într-o tranziţie fără sfârşit. Formaţiunile politice semnatare îşi asumă obligaţia de a împlini aceste aspiraţii şi de a reda românilor o guvernare democratică dedicată interesului public. Dorim să redăm românilor o ţară de care să fie mândri, o ţară în care să fie respectaţi de liderii politici şi de administraţie, o ţară în care să aibă şansa să se realizeze pe deplin în plan personal, profesional şi social”.
Acelaşi acord se referă şi la opt principii care „stau la baza guvernării comune” şi care presupun reducerea fiscalităţii ca motor al dezvoltării economiei, o guvernare în folosul tuturor românilor printr-o distribuire echitabilă a resurselor rezultate în urma dezvoltării economice, transparenţă şi eficienţă în cheltuirea banului public, respectarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor individuale (dreptul la iniţiativă economică, dreptul la sănătate, dreptul la educaţie, la protecţie socială şi la un mediu sănătos), respectarea prevederilor Pactului pentru Justiţie, descentralizarea şi depolitizarea administraţiei publice, sprijinirea categoriilor sociale defavorizate (a familiilor tinere, a pensionarilor şi a celor cu venituri mici) precum şi modernizarea agriculturii şi a satului românesc. În baza celor opt principii enunţate, PNL şi PSD şi-au asumat susţinerea lui Mircea Geoană în turul II de scrutin, crearea unei majorităţi stabile pentru susţinerea Guvernului Johannis şi elaborarea unui program de guvernare pentru scoaterea României din criză.

Johannis… posibilă victimă

Primarul Sibiului, Klaus Johannis s-a declarat extrem de „onorat” de „aşezarea” lui în fruntea guvernului după turul II al alegerilor prezidenţiale. „Sunt onorat de propunerea de a conduce un guvern după turul II al alegerilor prezidenţiale, propunere exprimată de Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator, Partidul Naţional Liberal şi care are sprijinul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România , şi al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Salut intenţia de colaborare între Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat care a fost parafată”, a declarat primarul Sibiului.
Legat de convingerea lui Johannis, preşedintele României, Traian Băsescu a declarat: „Nu-l învinuiesc pe Johannis. El nu ştie în ce s-a băgat. Geoană însă ştie perfect în ce s-a băgat… ”, a spus şeful statului.

Obiectivele Alianţei PSD – PNL

Prin semnarea acordului între social – democraţi şi liberali, cele două formaţiuni politice şi-au propus şi îndeplinirea a cinci obiective, respectiv scoaterea României din criza economică, politică şi morală, refacerea solidarităţii şi încrederii între români, asigurarea unei guvernări care să determine o dezvoltare echilibrată a României, refacerea prestigiului internaţional al României şi promovarea unei politici externe în beneficiul românilor, dar şi reluarea dialogului şi cooperării între puterile statului, între guvern şi partenerii sociali. Într-un cadru oficial şi stilat, acordul a fost semnat de cei doi lideri, preşedintele PSD, Mircea Goană şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, ghidaţi de sloganul „O singură Românie”.

Crin Antonescu felicitat pentru… „maturitate”

La semnarea „excepţionalului” acord, preşedintele PSD, Mircea Geoană i-a mulţumit lui Crin Antonescu pentru „dovada de maturitate” care s-a evidenţiat în decizia sa de a-l sprijini în turul II al alegerilor pentru obţinerea fotoliului de la Cotroceni. Totodată, Geoană i-a promis liderului PNL că instalarea lui Klaus Johannis în funcţia de prim – ministru al României se va face până cel târziu, de Crăciun (lucru puţin probabil, având în vedere existenţa unor activişti din PSD care resping direct această opţiune, cu „acord” cu tot). Acelaşi Mircea Geoană garantează românilor că prin alianţa formată, se va crea un altfel de model de a face politică în România. Prezidenţiabilul social – democrat este convins că această coaliţie va funcţiona, chiar dacă în trecut alte alianţe au eşuat.

Democrat – liberalii, mai încrezători ca niciodată

Semnarea acordului între stânga şi dreapta nu îi sperie deloc pe cei din tabăra democrat – liberală. Mai mult, unii lideri ai PD-L consideră că prin încheierea acestui acord, preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu are şi mai mari şanse pentru un nou mandat, mergând pe o singură alianţă: cea cu românii.
Preşedintele PD-L, Emil Boc consideră că „acordul politic dintre PNL şi PSD reprezintă paşaportul lui Traian Băsescu pentru un nou mandat la Cotroceni. Spun asta pentru că românii nu pot fi păcăliţi de un contract de tranzacţionare a voturilor de la dreapta la stânga, iar unicul scop al acestei tranzacţii îl reprezintă privatizarea resurselor statului care au mai rămas. Prin acordul politic dintre PSD şi PNL s-a semnat certificatul de deces al cotei unice. PSD-ul ne propune o cotă minimă prin care românii vor scoate mai mulţi  bani din buzunare. Îmi pare rău să văd că ambiţia PNL de a ajunge la putere a învins campania bunului simţ. Ciolanul a învins bunul simţ”.
Boc se declară convins de faptul că preşedintele Traian Băsescu şi partidul care îl susţine vor câştiga alegerile, aşa cum s-a întâmplat la referendumul din 2007 dar şi la cel din acest an pentru susţinerea Parlamentului Unicameral: „Scorurile sunt în grafic. În turul doi vom obţine rezultate şi mai bune”, a asigurat Emil Boc.

Iulia STUPINEAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.