Reprezentanţii României în Parlamentul European trebuie să renunţe la înverşunări ideologice de partid, întrucât acolo, în cel mai înal for legislativ al UE, contează un singur interes: cel naţional!

În calitate de candidat la alegerile europarlamentare din 25 mai, din partea PDL, consider că interesul suprem comun al tuturor celor care vor ajunge să reprezinte România la Bruxelles este cel european, ce trebuie reaşezat pe tiparul interesului personal al ţării noastre, interes pentru care noi, PDL, am muncit, aducând Europa în România. Vorbesc aici de Guvernul Boc, vorbesc de miniştri PDL, care de fapt, au reuşit să includă România în spaţiul european şi, totodată, să aducă spaţiul european în România, prin proiecte, finanţări, care a avut voci puternice şi credibile pentru a susţine interesul naţional în Parlamentul European. Menţionez, de asemenea, efortul susţinut al fostului ministru al integrării europene care, alături de o echipa de profesionişti, a reuşit performanţa de a armoniza legislaţia naţională la cea europeană, să implementeze valorile europene în spaţiul intern.

Nu mă sfiesc să spun că noi, reprezentaţii PDL, noi, cei de centru dreapta, am reuşit să creăm acea legatură cu Europa, pe care dorim să o menţinem  şi să îi dăm forţă în următorii ani.

Ce fac reprezentanţii noştri care pleacă la Bruxelles? Din păcate, oamenii ştiu doar lucruri de suprafaţă, care nu au suport în realitate! Se vehiculează doar faptul că reprezentanţii noştri la Bruxelles, câştigă salarii excesiv de mari, au la dispoziţie sume exorbitante, că circulă tot timpul cu avionul, se plimbă dintr-un loc în altul. Nimeni nu ştie sau nu vrea să ştie că reprezentanţii noştri la Bruxelles muncesc acolo! Îşi asumă şi finalizează proiectele conform promisiunilor şi angajamentelor electorale, îşi asumă problemele naţionale şi caută soluţii viabile pentru rezolvarea lor astfel încât să nu fie în contradicţie cu interesul comunitar. Toate proiectele României au nevoie de susţinere la nivel european prin asigurarea unui cadru legislativ favorabil dezvoltării şi finalizării lor cu succes, iar aici se vede rolul tuturor celor care îşi asumă calitatea de europarlamentar.

Pentru a susţine cauza României în Uniunea Europeană, pentru a ne dezvolta ca naţiune în context european, e nevoie mai mult decât oricând ca acolo, în Parlamentul European, să fie trimişi, prin vot, oameni care nu uită pentru ce merg acolo!

Dragi români, prezenţa dumneavoastră şi implicit votul dumneavoastră la alegerile europarlamentare sunt de o importanţă capitală, întrucât, paradoxal şi contrar interesului scăzut faţă de votul din 25 mai, dumneavoastră aveţi puterea de a trimite acolo oameni competenţi care vor face regulile pentru un întreg continent, oameni în care credeţi şi vă încredeţi, oameni care vor lupta pentru interesele şi rezolvarea problemelor pe care le întâmpinaţi, cei care vor lucra şi vor lupta pentru a crea un cadru legislativ prietenos pentru România în Uniunea Europeană, fără a leza interesul celorlalte state membre.

 

Gabriela Montoiu,

Candidat PDL la alegerile europarlamentare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.