Fundaţia lui Patriciu a sistat bursele de studii!
O bistriţeancă îşi vede viitorul compromis

Adria Ciucă Purcar este o tânără bistriţeancă, masterandă la Universitatea din Manchester, care anul trecut a primit o bursă de studii prin intermediul Fundaţiei „Dinu Patriciu”. Acum tânăra de 22 de ani nu reuşeşte să întrevadă cum va mai evolua viitorul ei, întrucât fundaţia a suspendat orice program de bursă.
Pe lângă Adria Ciucă Purcar, altor 15 tineri din România le-au fost tăiate speranţele unui viitor mai bun în ceea ce priveşte educaţia lor, întrucât şi acestora le-au fost sistate bursele de studii în mijlocul anului universitar.

Adria Ciucă Purcar a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestionarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” cu media generală 9,87, iar examenul de licenţă l-a trecut cu 10. Adria şi-a dorit să îşi continue studiile aşa că aplică pentru a obţine o bursă de studii în străinătate, la Fundaţia „Dinu Patriciu”, prin programul „Orizonturi Deschise”. În vara anului trecut, datorită rezultatelor sale excepţionale, tânăra bistriţeancă reuşeşte să primească bursa, în valoare de 15.000 de dolari americani, pentru un an de masterat la Universitatea din Manchester, în domeniul managementului de politici de sănătate.
Până să obţină bursa pentru masterat prin Fundaţia „Dinu Patriciu”, Adria a reuşit, pe când era studentă în anul II de facultate, să obţină şi o bursă Erasmus la Universitatea Kingston, unde a obţinut calificativul „Excepţional”.
După un semestru însă, Adria a primit o veste trăsnet – programul de burse „Orizonturi Deschise” a Fundaţiei „Dinu Patriciu” a fost sistat. Vestea a fost cumplită şi pentru părinţii fetei, care sunt disperaţi văzându-şi copilul lăsat baltă la mijloc de drum. Situaţia este şi mai dureroasă cu atât mai mult cu cât Adria primise o ofertă din partea Universităţii din Manchester ca după finalizarea masteratului să urmeze doctoratul acolo, în baza unei burse oferită de statul englez.

„Toată viaţa nu a ştiut decât să înveţe”

„Ea toată viaţa a învăţat. Asta a ştiut să facă. După ce a absolvit liceul, a fost admisă la FSGA (n. r. – Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor), iar în anul II aplică pentru Erasmus. Câştigă Erasmus, se duce în Londra, la Kingstone, şi reuşeşte să termine cu „A”, ceea ce înseamnă că a fost printre primii 10% dintre studenţii de acolo. Şi vorbim de un centru cu peste 20.000 de studenţi. A revenit în ţară şi şi-a continuat studiile, şi apoi şi-a dat licenţa pe care a luat-o cu 10. Vreau să vă spun că între timp a aplicat la câteva universităţi din străinătate, fiindcă pentru a obţine o bursă de studii trebuie mai întâi să aplici la universităţi, care bineînţeles trebuie să te şi accepte pentru managementul politicilor de sănătate. A primit trei răspunsuri – Birmingham, Pennsylvania şi Manchester. Pentru ca să îţi accepte Dinu Patriciu acea universitate de la care tu ai răspunsurile afirmative, trebuie să îndeplinească anumite condiţii, iar Manchester, unde într-adevăr un an de şcolarizare costă 12.200 de lire sterline, doar şcolarizarea şi atât, îndeplinea condiţiile impuse de fundaţie. Vreau să vă spun că pentru a primi bursa, nu contează doar nota, poţi să fii de 10 plus pe linie, trebuie să mai ai şi activităţi, recomandări, internshipuri, lucrări. Între timp, Adria a participat şi la un concurs între universităţi cu profile de studii economice, concurs iniţiat de BNR (n. r. – Banca Naţională a României), şi la care în comisia de jurizare a fost Mugur Isărescu personal, unde au fost prezentate câteva sute de proiecte. Adria intră între primii trei de pe ţară şi obţine premiul II. Deci, un alt rezultat excepţional. În fine, după ce a aplicat pentru bursă la Dinu Patriciu şi i se acceptă, fata ajunge în cele din urmă în Anglia. A primit o primă tranşă de 7.500 de dolari din valoarea totală a bursei de 15.000, însă echivalentul în lire nu e chiar la întreaga sumă. Dar, în urma rezultatelor excepţionale obţinute la Kingston, ea a intrat într-o bază de date a Angliei. În vara anului trecut, statul englez a anunţat pe internet că acordă o singură bursă pe întreaga Europa, în valoare de 3.000 de lire sterline, unui student care va urma să facă studiile în Anglia. Adria aplică şi fiind în baza de date primeşte bursa respectivă, deci este singurul student din Europa care a primit această bursă. Asta mă doare, faptul că statul român nu ştie să aprecieze un tânăr din România, fiindcă să ştiţi că nu a spus statul englez, Ciucă, exact ţie din Bistriţa îţi dau eu, Anglia, bursa asta. Nu, în niciun caz! Acolo dacă ai minte, contează, în rest nu contează nimic. Bursa respectivă este un fel de primă de instalare, dacă pot spune aşa, dar care a compensat oarecum diferenţa de care Adria avea nevoie. Vreau să vă spun că o lună de cazare în campusul universitar este 620 de lire”, povesteşte Marieta Ciucă, mama Adriei.

Descurcă-te cum poţi! Dar e posibil?

În 2011, 17 tineri absolvenţi de studii universitare din România au primit bursă din partea fundaţiei, unii pentru un an, alţii pentru doi sau trei. Din cei 17, unul s-a retras. De precizat că masteratul pe care Adria îl urmează este pe o durată de un an de zile.
Pe 14 ianuarie, Adria Ciucă Purcar, şi odată cu ea familia sa, primeşte vestea că Programul „Orizonturi Deschise” a Fundaţiei Dinu Patriciu este sistat. De altfel, nu este singurul program sistat, fiindcă potrivit site-ului fundaţiei – www.fundatiadinupatriciu.ro – şi Programul „Inventează-ţi viitorul” a avut aceeaşi soartă. Conform aceluiaşi anunţ postat pe site-ul fundaţiei, ambele programe au fost iniţiate în anul 2007 şi a oferit sprijin financiar „de peste 22 milioane USD liceenilor, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor români”, iar motivul sistării celor două programe vine pe fondul reorganizării şi restructurării fundaţiei. Numai că evenimentul se produce exact în mijlocul anului universitar, dar bursierii primesc cuvinte de consolare: „Deoarece această restructurare are loc la mijlocul anului universitar, încercăm sa fim alături de bursierii noştri masteranzi şi doctoranzi aflaţi la studii în străinătate, pentru identificarea unor metode alternative de finanţare”. Cuvintele de consolare sunt doar pe site, fiindcă Adria a primit, din partea managerului general al Fundaţiei „Dinu Patriciu”, Tincuţa Apătean Baltag, un anunţ puţin mai diferit. Evident, i se explică tinerei de ce programul este sistat şi data exactă a încetării acestuia, dar faza cu regretele, consolarea şi identificarea metodelor alternative de finanţare este altfel. În e-mailul primit de Adria nu i se mai precizează că fundaţia va încerca să găsească nişte alternative, ci astfel: „Îmi pare rău pentru orice neplăcere cauzată de întreruperea finanţării studiilor dumneavoastră, şi sper că veţi găsi mijloace financiare alternative pentru continuarea traseului academic”. Deci, într-un cuvânt, fato descurcă-te cum poţi! De menţionat că cea de a doua tranşă a taxei de şcolarizare trebuie plătită de Adria până pe data de 23 februarie.
Contractul încheiat în momentul acceptării ca bursier între Fundaţia „Dinu Patriciu” şi Aria Ciucă Purcar se întinde pe patru pagini A4, contract în care se specifică doar obligaţiile beneficiarului bursei de studii, printre care şi rezultatele excepţionale pe care trebuie să le obţină pe parcursul perioadei de studii. Fundaţia însă nu are nicio obligaţie minimă faţă de aceşti tineri, care până la urmă reprezintă viitorul acestei ţări, şi îi lasă baltă în mijlocul anului universitar.
În ceea ce priveşte alte posibilităţi de finanţare, mama Adriei spune că nu întrezăreşte nicio posibilitate, cu atât mai mult cu cât mai are deja două credite bancare contractate. „Aş mai lua un credit, însă mai am două în plată. Aşa că în condiţiile astea nu primesc de la nicio bancă aşa ceva”, spune Marieta Ciucă, disperată că nu îşi poate ajuta cumva copilul şi care ia chiar în calcul, ca gest extrem, şi posibilitatea de a intra în greva foamei în faţa sediului Fundaţiei „Dinu Patriciu” din Bucureşti.

Liana Mureşan
redactie@gazetadebistrita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.