O firmă de prelucrare a lemnului din Rodna a fost amendată cu câteva mii de lei, după ce a fost descoperită de polițiști că a exploatat și transportat ilegal lemn, timp de o jumătate de an. În plus, oamenii legii au confiscat tot materialul lemnos provenit din activitățile ilegale.

 

Polițiști din cadrul Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice împreună cu inspectorii Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud au efectuat zilele trecute un control la o societate de prelucrare a lemnului din localitatea Rodna.

 

lemn rodna

Potrivit unui comunicat al IPJ BN, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în intervalul februarie-iulie 2018, firma din Rodna ar fi expediat cantitatea de 30,45 mc de material lemnos fără proveniență legală, iar la data controlului deținea în depozit cantitatea de 3,06 mc de material lemnos pentru care nu a putut prezenta documente justificative de proveniență.

cioate lemn rodna

Totodată, s-a stabilit faptul că, în perioada aprilie-mai 2018, ar fi extras în mod ilegal, din fondul forestier, cioate rezultate în urma exploatării forestiere, fapt ce contravine regulilor de exploatare silvică„, mai precizează reprezentanții IPJ BN.

 

lemn cherestea rodna

Ca urmare a neregulilor constatate firmei din Rodna i-au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 lei și i s-a confiscat cantitatea totală de 33,51 mc de material lemnos, în valoare de 4.100 lei.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.