Fosta șefă DIICOT, Alina Bica a mai primit azi încă trei ani de închisoare cu executare

302

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica a fost condamnată joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în legătură cu intervenţii pentru clasarea unui dosar în care era implicat omul de afaceri Horia Simu.

În acelaşi dosar, Horia Simu a fost condamnat la 4 ani închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă, iar fostul şef al ANAF Şerban Pop a primit 5 ani închisoare cu executare pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

În plus, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 150.000 de euro de la Şerban Pop.

De asemenea, magistraţii au decis ridicarea sechestrului pus pe bunurile Alinei Bica.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Completul de judecată a decis, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată de DNA.

Astfel, pentru Alina Bica a fost schimbată încadrarea din infracţiunile de luare de mită şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu, în infracţiunea de favorizarea făptuitorului.

 

De asemenea, în cazul lui Horia Simu judecătorii au schimbat încadrarea din infracţiunea de dare de mită, în infracţiunea de cumpărare de influenţă, iar pentru fostul şef al ANAF, Şerban Pop, – din complicitate la dare de mită, în infracţiunea de trafic de influenţă.

Aceasta este a doua condamnare pe care o primeşte Alina Bica. În noiembrie 2016, ea a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare tot pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, într-un dosar în care este implicat şi fostul ministru Adriean Videanu. Nici în acest caz decizia nu este definitivă.

 

În septembrie 2015, Alina Bica şi fostul şef al ANAF, Şerban Pop, au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul privind mita pentru clasarea dosarului în care este implicat omul de afaceri Horia Simu.

Potrivit DNA, în anul 2014, Şerban Pop a primit de la Horia Simu suma totală de 230.000 euro (cash şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară), pentru a interveni la nivelul conducerii DIICOT în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal care îl privea pe omul de afaceri. O parte din aceşti bani ar fi ajuns la Alina Bica, prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu, la acea dată consilierul ei.

 

„La 8 noiembrie 2014, Alina Bica, în calitate de procuror şef al DIICOT, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la Şerban Pop. Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de omul de afaceri în tranşe, pe parcursul a opt luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop, pentru ca acesta să o remită în scopul menţionat”, susţin procurorii.

DNA precizează că, în schimbul banilor primiţi, Alina Bica a determinat înlocuirea procurorului de caz şi a efectuat presiuni asupra unui alt subordonat de-al său (care, potrivit probelor administrate în cauză, a acţionat fără vinovăţie), în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în dosarul în care se desfăşurau acte de urmărire penală faţă de Simu, lucru care s-a şi întâmplat ulterior.

LĂSAȚI UN MESAJ