Feher Veronica, fostă grefieră de la Tribunalul Bistrița-Năsăud a fost reținută, vineri, de procurorii DNA pentru trafic de influență. Femeia ar fi primit mită 100.000 lei de la familia unui inculpat într-un dosar de omor pentru a interveni pe lângă magistratul care judeca cauza.

Fosta grefieră va fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă.

 

 

Potrivit comunicatului DNA, FEHER VERONICA, fost grefier la Tribunalul Bistrița Năsăud, cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada august 2016 – 14 februarie 2017, inculpata Feher Veronica a pretins și ulterior a primit suma de 100.000 lei și produse alimentare, de la o persoană – rudă a doi inculpați trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
Pentru această sumă de bani, inculpata i-a creat persoanei respective impresia că ar avea influență asupra magistraților din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud, însărcinați cu judecarea cauzei respective, în vederea emiterii unei soluții favorabile față de cei doi inculpați.
În cursul anului 2016, inculpata Feher Veronica, procedând în aceeași manieră, a pretins și primit de la o altă persoană mai multe produse alimentare.
De data aceasta, inculpata a creat impresia că ar avea influență asupra unui magistrat din cadrul Judecătoriei Bistrița, în vederea emiterii unei soluții favorabile față de una dintre părți.

Inculpatei Feher Veronica i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, fiind prezentată la data de 24 februarie 2017 Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.