Fost primar trimis în judecată de DNA! Ar fi luat mită peste 1 milion de euro

540

Adrian Mladin, fost primar al comunei Jilava, a fost trimis în judecată de DNA într-un nou dosar de corupţie, el fiind acuzat de luare de mită, spălare de bani sub forma instigării şi fals intelectual sub forma participaţiei improprii, după ce a cerut peste 1 milion de euro de la doi oameni de afaceri care activau în domeniul construcţiilor. 

Alături de Mladin a fost trimis în judecată şi Marian Constantin, administrator al unei societăţi comerciale, acuzat de complicitate la luare de mită în formă continuată, spălare de bani în formă continuată, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

 

Potrivit unui comunicat al DNA, începând din vara anului 2008, după ce a câştigat alegerile locale şi a devenit primar al comunei Jilava, judeţul Ilfov, Adrian Mladin a instituit un „regim de control” al tranzacţiilor din domeniul imobiliar, cu scopul de a obţine foloase necuvenite.

Concret, în perioada 2008 – 2011, în calitate de primar al comunei Jilava şi implicit de preşedinte al Comisiei Locale de Aplicare a Fondului Funciar Jilava, prin instituirea unui regim „autoritar” (context folosit pentru a pune presiune pe „victimele” – dezvoltatori imobiliari, pe care le identifica şi cărora le cerea mită), în repetate rânduri, iar, în unele situaţii, şi cu complicitatea lui Marian Constantin, Adrian Mladin a condiţionat îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de primirea unor sume de bani sau a altor foloase necuvenite.

Astfel, Adrian Mladin a pretins şi primit de la un antreprenor în domeniul construcţiilor, care-şi desfăşura activitatea pe raza comunei Jilava, suma de 100.000 euro (din care 50.000 euro în biroul edilului) şi contravaloarea unui apartament de trei camere (65.000 euro). La cererea lui Mladin, remiterea celor 65.000 euro a fost disimulată prin intermediul a două contracte succesive de vânzare – cumpărare fictive având ca obiect apartamentul respectiv.

În ambele cazuri, Mladin a condiţionat îndeplinirea atribuţiilor de serviciu (eliberarea unor documente – certificate fiscale, procese verbale de recepţie a lucrărilor) de primirea mitei, invocând inclusiv posibilitatea blocării activităţii antreprenoriale derulate de omul de afaceri.

DNA mai spune că Adrian Mladin a pretins şi primit de la un alt om de afaceri foloase necuvenite, respectiv sumele de 327.000 euro şi 1.975.060 lei, precum şi trei terenuri amplasate pe raza comunei Jilava, două în suprafaţă de 5.000 mp (cu valoarea declarată de 106.318 lei, respectiv 102.500 lei), iar cel de-al treilea în suprafaţă de 69.159 mp (cu valoarea declarată de 453.640 lei).

Remiterea acestor bunuri imobile a fost disimulată, la solicitarea edilului, prin intermediul unor tranzacţii notariale fictive, în final acestea ajungând la Marian Constantin (a cărui firmă derula afaceri cu Primăria Jilava) sau la firme agreate de Mladin.

Cuantumul total al sumelor de bani şi al celorlalte foloase necuvenite primite de Adrian Mladin se ridică la suma de 1.090.500 euro.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor imobile ce aparţin inculpaţilor Adrian Mladin şi Marian Constantin.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

 

Pe 21 decembrie 2011, 14 februarie 2012 şi 11 iulie 2016, Adrian Mladin a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în alte trei dosare, pentru infracţiuni similare.

În prezent, Adrian Mladin se află în penitenciar, unde execută o pedeapsă de 5 ani şi 10 luni închisoare primită într-un alt dosar de retrocedări ilegale de terenuri.

LĂSAȚI UN MESAJ