O comisie a ADI Deşeuri a desemnat în această după-amiază noul operator temporar care va colecta deşeurile de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, în locul companiei Vitala care a reziliat contractul în urmă cu o săptămână. Este vorba de Supercom SA din Bucureşti, compania care în acest moment se ocupă de salubrizarea municipiului Bistriţa.

Tarifele  care vor fi suportate de populaţia din mediul urban pentru următoarele trei luni, cel puţin, sunt aproape duble.

 

 

 

Serviciul de colectare a deşeurilor menajere de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud va fi asigurat de  Supercom SA din Bucureşti, care de altfel a fost singura companie de salubrizare care a răspuns la invitaţia ADI Deşeuri şi a depus o ofertă.

Conform surselor Gazeta de Bistriţa, în urma negocierilor s-a decis ca locuitorii din mediul rural să plătească pentru ridicarea şi transportul deşeurilor un tarif de 3 lei inclusiv cu TVA/persoană, iar cei din mediul urban 10 lei cu TVA/persoană, pentru familiile care au până la patru membri. Pentru familiile mai numeroase, plata se efectuează tot pentru patru membri.

Persoanele fizice nu vor mai încheia contracte individuale cu operatorul de salubritate, ci factura va fi achitată de primării, care vor impune taxe speciale de salubritate.

Dacă pentru persoanele fizice tarifele au fost majorate, firmele vor plăti un tarif mai mic cu 20 lei decât  cel perceput până acum de vechiul operator, respectiv 340 de lei cu TVA.

Companiile vor încheia contracte directe cu noul operator de salubritate.

 

 

 

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.