Pe numele SC Grup Taurus SRL, al cărui administrator şi asociat unic este Emilian Spătăcean, există pe mesele judecătorilor bistriţeni foarte multe cereri de încuviinţare de executare silită, somaţii de plată, declanşarea procedurii de insolvenţă sau cea a falimentului.
Emilian Spătăcean nu are probleme doar cu firma Grup Taurus, al cărui administrator şi asociat unic este, ci şi cu o altă firmă în care este asociat şi pe care o administrează – SC Balneovita Tour SRL.

Inclusiv ANAF a declanşat, anul trecut, procedura de executare silită pentru datoriile pe care Grup Taurus le are către bugetul de stat. Informaţiile afişate pe site-ul ANAF erau valabile la data de 30 iunie 2010.
Tot anul trecut, Primăria Rebra a fost la un pas de executarea silită din cauza firmei lui Spătăcean.
Pe portalul instanţelor de judecată, Grup Taurus figurează într-un dosar aflat pe masa judecătorilor Tribunalului Bistriţa-Năsăud, cu numărul 8060/112/2010, având ca obiect procedura insolvenţei, dosar în care figurează 48 de creditori care s-au înscris la masa credală pentru a-şi recupera creanţele.
Acesta nu este singurul dosar în care apare numele firmei, falimentul acesteia fiind cerut chiar şi de o firmă din Slovenia – SC. JAVOR PIVKA -, cerere care a fost contestată de Spătăcean, în calitate de administrator al SC Grupa Taurus. Magistraţii bistriţeni au respins însă contestaţia lui Spătăcean.
Potrivit listăfirme.ro, SC Grup Taurus SRL figura în bilanţul aferent anului 2009 cu o cifră de afaceri de 15.556.719 lei, un profit de 7.816 lei şi datorii imense de 31.107.448 lei.

Datorii la administraţiile locale

Administraţiile locale nu au fost nici ele scutite de problemele cauzate de SC Grup Taurus. În toamna anului trecut, Primăria Rebra a fost la un pas de executarea silită din cauza datoriilor pe care firma lui Spătăcean le avea către o societate din Bucureşti – SC Danex SRL. Ce s-a întâmplat de fapt? Grup Taurus a achiziţionat de la SC Danex SRL o staţie de epurare, care ulterior a ajuns în posesia administraţiei locale din Rebra. Deşi suma cerută de Grup Taurus – peste 900 de mii de lei – a fost achitată de Primăria Rebra, banii nu au fost remişi mai departe societăţii bucureştene.
Primarul comunei Rebra, Ştefan Danci, a explicat la acea vreme ce s-a întâmplat de fapt. „Grup Taurus a fost câştigătorul licitaţiei organizată de comuna Rebra pentru execuţia lucrărilor de canalizare şi apă. Ei trebuia să ne prezinte inclusiv o staţie de epurare. Iniţial, ne-au cerut un avans ca să plătim staţia. Eu am refuzat şi le-am spus să o aducă mai întâi şi apoi o plătesc integral. Ei au luat-o (n.r. – staţia de epurare) de la o firmă din Bucureşti, SC Danex, care atunci când au adus-o nu au vrut să o descarce până nu o plătesc. Ordinele de plată le-am făcut pe numele Grup Taurus, fiindcă lor trebuia să le facturez, le-am plătit staţia în întregime. Şi acum, după un an şi ceva (n. r. – octombrie 2010), vin să îmi ia staţia. (…) Am contract, inclusiv procesul verbal de predare primire a staţiei. Grup Taurus nu a plătit însă mai departe instalaţia, dar asta este treaba lor nu mai este treaba mea. Până aici, eu m-am achitat de tot absolut. Şi atunci cum să las să ia staţia, ea face parte acum din patrimoniul comunei. Executorii judecătoreşti au venit să execute nu comuna Rebra, ci Grup Taurus. Să îi execute pe ei (n. r. – Grup Taurus). Eu nu am niciun contract cu cei de la Bucureşti, eu am cu Grup Taurus”, a afirmat Danci, în 2010.
La această dată, SC Danex SRL Bucureşti este parte în dosarul 8060/112/2010, în calitate de creditor al SC Grup Taurus, în speranţa că îşi vor putea recupera din creanţe. Problema este însă că la masa credală au prioritate instituţiile statului, după care urmează băncile, administraţiile locale şi abia apoi societăţile comerciale.
O altă primărie care are de recuperat bani de la Grup Taurus este cea de la Şieu – Măgheruş, care are de recuperat 23.000 de lei. Totodată, Primăria Şieu –Măgheruş are de recuperat alţi 7.000 de lei, valoare aferentă anului 2011, de la o altă societate comercială la care Spătăcean este asociat – SC Grup Taurus Development SRL. Potrivit listăfirme.ro, Grup Taurus Development SRL, cu obiect de activitate „dezvoltare (promovare) imobiliară”, figura în 2009 cu o cifră de afaceri de 15.000 de lei, profit de 5.405 lei şi datorii de 2.388.824 lei.
Potrivit primarului Sorin Mititean, suma pe care Grupa Taurus o avea de onorat către administraţia locală provenea din taxele şi impozitele pe clădirile care se regăsesc pe raza localităţii Crainimăt ce aparţine de comuna Şieu-Măgheruş. Speranţele de recuperare a creanţelor sunt slabe, spune primarul Mititean, întrucât sunt alţii care au prioritate la masa credală, conform legii insolvenţei.
Şi faţă de Primăria Bistriţa, Grup Taurus are datorii, municipalitatea figurând pe lista celor înscrişi la masa credală. Faţă de alte sume pe care le datorează, cea pe care ar fi trebuit să o plătească municipalităţii este un mizilic – 1.500 lei, sumă care provine din taxele şi impozitele datorate către primărie pentru un teren şi o clădire a societăţii din Viişoara.

Datorii la Finanţe şi ITM

Pe lista creditorilor Grupa Taurus se regăsesc şi instituţii ale statului, mai precis Direcţia Generală de Finanţe Publice Bistriţa-Năsăud (DGFP BN) şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud (ITM BN). Potrivit unor informaţii afişate pe site-ul ANAF anul trecut, date care erau valabile la data de 30 iunie 2010, SC Grup Taurus figura cu obligaţii restante la bugetul de stat, în valoare de 565.653 lei şi menţiunea de începere a executării silite. De altfel, pe site-ul DGFP BN se regăseşte şi un „anunţ individual”, cu nr. 399/13/C/26.04.2011, act emis de Administraţia Finanţelor Publice Bistriţa – Serviciul de Colectare Executare Silită Persoane Juridice, în care se menţionează: „În temeiul art.44,alin.(3) din O.G. NR.92/2003, privind Codul de Procedură Fiscală Republicată, cu modificările şi completările ulterioare, comunicăm că a fost emisă ADRESA DE ÎNFIINŢARE A POPRIRII LA TERŢI cu nr.344/13/C/04.05.2011 pentru SPĂTĂCEAN EMILIAN, Bistriţa, str. Octavian Goga, nr. (…), sc. (…), ap.(…).Prezenta “ADRESĂ DE ÎNFIINŢARE A POPRIRII LA TERŢI” emisă pentru SPĂTĂCEAN EMILIAN, se consideră comunicată în termen de 15 zile de la data afişării anunţului”.
Grup Taurus, firma administrată de Emilian Spătăcean, apare şi în evidenţele ITM, pe o listă a debitorilor, care se regăseşte pe site-ul instituţiei, publicată la 30.11.2010. Potrivit listei, Grup Taurus (n.r. – apare sub vechea denumire – Grup Taurus SBS) figura cu datorii către ITM BN în cuantum de 8.648 lei. Şi cealaltă firmă a lui Spătăcean, Grup Taurus Development, figurează în evidenţele ITM BN cu datorii, e drept suma este cu mult mai mică, de doar 468 lei.

Firmă nouă, datorii şi aici

Pe lângă cele două firme – Grup Taurus şi Grup Taurus Development – Emilian Spătăcean este administrator şi la SC Balneovita Tour SRL, firmă ce are ca obiect de activitate „Hoteluri si alte facilităţi de cazare similare”. Potrivit listă firme.ro, societatea a fost înfiinţată în mai 2010, iar Spătăcean apare ca asociat împreună cu Kohalmi Szabo Iosif, care este soţul unei consiliere ministeriale. Chiar dacă Balneovita Tour figurează cu sediul în Crainimăt, localitate ce aparţine de comuna Şieu Măgheruş, potrivit unor surse ale Gazetei de Bistriţa, activităţile societăţii s-au desfăşurat prin altă parte a ţării, undeva prin Vaţa de Jos, judeţul Hunedoara, unde a pus mâna pe trei hoteluri.
Balneovita Tour SRL, deşi abia are un an de viaţă la activ, are deja probleme financiare. Pe portalul instanţelor de judecată figurează ca debitor în dosarul cu nr 865/190/2011, având ca obiect Ordonanţă de plată (OUG 119/2007), societatea căruia îi datorează o anumită sumă de bani fiind Ecovital Petrescu SRL Bucureşti.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.