Din cele 238 de percheziții domiciliare efectuate, miercuri, în 28 de județe ale țării, în cadrul operatiunii ZIUA Z, sub coordonarea Structurii Centrale a DIICOT, 25 au fost efectuate de procurorii din Bistrița-Năsăud.

Anchetatorii bistrițeni vizează operațiunile unei firme bistrițene de  comercializare a pieilor de animale, administratorii acesteia fiind suspectați de constituirea unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală.

 

Procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au efectuat 25 de percheziții domiciliare pe raza a 8 judeţe şi a municipiului Bucureşti la locuințele unor suspecți și sediile mai multor societăți comerciale.

Conform procurorilor, începând cu anul 2009  administratorii unei societăți comerciale din  Bistrița, cu profil de activitate comercializarea pieilor de animale, au constituit un grup infracțional organizat, având ca scop sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat de către societatea în cauză.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, din primele investigații,  prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională desfășurată se ridică la peste 500.000 euro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.