O femeie din comuna Zagra a fost prinsă duminică de poliţişti, în tren, că transporta ilegal alcool. Nu mai puţin de 134 de litri avea zăgreanca asupra sa, cu scopul de a-l comercializa. Drept urmare, poliţiştii i-au întocmit dosar penal, iar alcoolul i-a fost confiscat.

 

Potrivit unui comunicat al IPJ BN, la data de 5 martie a.c., în cadrul acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au depistat, în trenul de persoane interregio 1832, între stațiile Salva și Ilva Mică, o femeie de 40 de ani, din Zagra. Femeia avea asupra sa cantitatea de 134 litri alcool, deținut în afara antrepozitului fiscal, fără însemne de fiscalizare și pe care îl transporta în scop de comercializare.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ”deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător”,  iar cantitatea de alcool a fost ridicată în vederea confiscării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.