Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) anunţă că va declanşa o grevă generală în luna iulie pentru că Guvernul României a refuzat soluţionarea revendicărilor salariaţilor din primării şi consilii judeţene. 

Printre revendicările FNSA se numără acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, acordarea voucherelor de vacanţă, majorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25 %.

 

 

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) – reprezentativă la nivel naţional pentru sectorul ,,Administraţie publică” – a înaintat Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (prin Adresa nr. 36/13.06.2016, înregistrată la MMFPSPV cu nr. 1824/13.06.2016) notificarea privind declanşarea conflictului de muncă la nivelul sectorului de activitate pe care îl reprezentăm, ca urmare a refuzului Guvernului României de a soluţiona revendicările salariaţilor din primăriile şi consiliile judeţene.

Prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală (care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70%).

Constatând dezinteresul manifestat de către reprezentanţii Guvernului României faţă de problemele majore cu care se confruntă salariaţii din sectorul nostru de activitate şi faţă de situaţia disperată în care se află aceştia ca urmare a faptului că sunt şi rămân cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar„, arată preşedintele FNSA, Valer Suciu, într-un comunicat remis redacţiei Gazeta de Bistriţa.

Potrivit acestuia, FNSA va organiza o grevă generală de o oră în data de 5 iulie, o grevă generală de o zi în data de 12 iulie şi grevă generală pe termen nelimitat începând cu data de 19 iulie.

 

Revendicările salariaţilor din administraţia publică locală sunt următoarele:

  1. Acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Prin această modificare legislativă se elimină discriminările ca din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept iar alţii nu.
  2. Acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.
  3. Ţinând cont de faptul că salariile funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală sunt mai mici decât cele din administraţia publică centrală, majoritatea angajaţilor din administraţia publică locală având venituri salariale brute apropiate ca valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 01 mai 2016), solicitămmajorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25 %.
  4. Eliminarea în totalitate a Art 32 (4) din OUG nr. 20/2016.

 

La nivel naţional, FNSA are 35.000 de membri, funcţionari din primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.