Unii, se pare ca, sunt pe cale sa-si piarda capul pentru ca ori Dumnezeu le-a luat mintea ori puterea li s-a urcat la scafârlie.

În toata aceasta perioada de circareala politica dusa la extrem, GAZETA si-a pastrat cumpatul si s-a comportat absolut independent, fara sa se vânda pe trei arginti.

O "cârtita" de-a noastra, voluntara, ne-a povestit urmatoare întâmplare, petrecuta la ceas de noapte si taina. Un personaj, care se doreste o copie palida a unui prim secretar de pe vremuri demult apuse, bolnav de putere, a avut un acces de furie la adresa publicatiei noastre, dupa aparitia unui material oarecare de publicitate electorala. Aici, suntem nevoiti sa citam din memoria "cârtitei", noastre voluntare, bineînteles cu permisiunea ei. Acest adevarat "gauleiter" de Bistrita-Nasaud a dat pe gura urmatoarea zicere, cu iz de amenintare: “Ma, astia chiar nu s-au învatat minte?”

Noi avem o singura nedumerire si am vrea sa ne explice mai pe larg, la ce s-a referit. A batut cumva vreun apropo, la celebrul dosar "Gazeta", sau apropoul a fost la atacul redactiei "Gazeta de Bistrita" si la agresarea unui coleg al nostru, în data de 21 aprilie 2008, de catre un simpatizant? Întrebam doar, nu dam cu parul, ca sa stim la ce sa ne asteptam.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.