Fostul consilier local Gheorghe Tuţă se pregăteşte pentru reprofilare. Acesta a depus un proiect pentru finanţare din fonduri PNDR, care se află momentan în procesul de evaluare. Proiectul prevede construirea unei pensiuni la Colibiţa, cea mai nouă staţiune din Bistriţa-Năsăud.

 

Specializat în consultanţă pentru proiecte pe fonduri europene, fostul consilier local Gheorghe Tuţă s-a gândit anul acesta să acceseze bani europeni şi pentru el, nu doar să-i înveţe pe alţii cum se face.

Aşa că, fostul consilier local Gheorghe Tuţă (PNL) a depus un proiect pentru finanţare din fonduri PNDR, care, potrivit ultimei actualizări din luna august de pe portalul AFIR (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale), este în faza de evaluare.

Liberalul a profitat de noul exerciţiu financiar şi a depus proiectul la puţin timp după ce au fost deschise liniile de finanţare. Proiectul a fost depus în data de 3 mai 2017, Gheorghe Tuţă apelând la PFA-ul pe care îl foloseşte şi pentru consultanţă.

Acesta prevede construirea unui centru recreaţional în localitatea Colibiţa, comuna Bistriţa-Bârgăului. Se pare că fostul consilier local are astfel de planuri încă de anii trecuţi, primii paşi concreţi în acest sens făcând chiar cu doi ani înainte, în 2015.

lacul-colibita

Agenţia pentru Protecţia Mediului nu a dat undă verde proiectului

Dovadă stă solicitarea acordului de mediu la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, care a fost depusă la finalul anului 2015. Potrivit documentului publicat pe site-ul instituţiei, Gheorghe Tuţă, prin acelaşi P.F.A. solicita obţinerea acordului de mediu pentru construirea unei pensiuni agroturistice, propuse pentru a fi amplasată în staţiunea Colibiţa.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud a respins însă solicitarea fostului consilier local. Asta pentru că dosarul depus de Gheorghe Tuţă era departe de a fi întocmit potrivit regulilor, iar pe atunci consilierul local nu a răspuns solicitărilor instituţiei de a-şi completa dosarul.


„Motivele care au stat la baza deciziei sunt următoarele:

– pentru continuarea procedurii prin decizia iniţială nr. 684/16/12/2015 şi prin adresa nr. 5822/25/05.2016, s-a cerut completarea documentaţiei cu:

  • – memoriul de prezentare, completat conform conţinutului cadru prevăzut în Ordinul comun MMP/MAI/MADR/MDRT nr. 135/76/84/76/1284 din 2010, Anexa nr. 5, pe suport hârtie şi în format electronic;
  • – memoriul de prezentare va conţine date conform Ordinului Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar: descrierea proiectului şi amplasarea acestuia în raport cu aria naturală protejată de interes comunitar, prezenţa şi efectivele/suprafeţele acoperite de specii şi habitate de interes comunitar în zona proiectului, justificarea dacă proiectul propus nu are legătură directă cu sau nu este necesar pentru managementul conservării ariei naturale protejate de interes comunitar, estimarea impactului potenţial al proiectului asupra speciilor şi habitatelor din aria naturală protejată de interes comunitar;
  • – dovada achitării tarifului aferent etapei de încadrare, 400 RON, conform Ord. MMD nr. 1108/2007, cu modificările ulterioare;
  • – înregistrarea electronică a solicitării în Sistemul Integrat de Mediu;
  • – termenul final de depunere a completărilor a fost data de 30.06.2016;
  • – până la data prezentei, nu au fost depuse completările solicitate”, se arată în decizia de respingere a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud.

 

A făcut bani frumoşi din consultanţă

Potrivit ultimei declaraţii de avere depuse la finalul mandatului, Gheorghe Tuţă este acţionar la 4 firme: SC Agromec Taga SA, SC Bistriţa SA, SC Romcont Audit SRL, SC Giatos Consulting SRL. De asemenea, fostul consilier local încasează 6.500 de euro de la SC Compania Industrială Grivita SA, unde este auditor financiar extern.

Giatos Consulting SRL, unde Tuţă este asociat, a pus mâna pe 15 contracte cu autorităţile locale din Bistriţa-Năsăud şi pe unul din alt judeţ. Toate contractele au fost obţinute prin cumpărare directă şi presupun consultanţă pentru cereri de finanţare.

Astfel, în perioada 2015-2016, Gheorghe Tuţă prin Giatos Consulting a oferit consultanţă primăriilor comunelor: Matei, Nuşeni, Şieuţ, Rebrişoara, Mărişelu, Dumitra, Galaţii Bistriţei şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Măgheruş-Odorhei-Şintereag.

Valoarea acestor contracte variază între câteva mii de lei şi peste 135.000 de lei. Cele mai „consistente” contracte au fost semnate cu comuna Şieuţ, pentru consultanţă cerere de finanţare pentru construirea reţelei publice de apă, apă uzată menajeră şi staţie de epurare în comuna Şieuţ. Acest contract are o valoare de 135.000 de lei.

Şi contractul semnat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Măgheruş-Odorhei-Şintereag pentru consultanţă cerere de finanţare pentru modernizarea infrastructurii rutiere locale în comunele Şieu-Măgheruş, Şieu Odorhei şi Şintereag ajunge la 130.704 lei.

În total, valoarea celor 16 contracte semnate cu autorităţile locale pentru consultanţă trece de 835.000 de lei.

Giatos Consulting a fost înregistrată în anul 2009, are ca obiect de activitate activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management şi patru angajaţi. Ultimele declaraţii depuse la ANAF spun că cifra de afaceri înregistrată în 2016 ajungea la 615.713 lei, cu un profit ne de 68.150 de lei.

Romcont Audit unde Tuţă a fost acţionar a fost radiată, iar Agomec Taga, care are ca domeniu de activitate producţia vegetală, a raportat o cifră de afaceri de 502.499 de lei şi un profit net de doar 4.936 de lei.

Potrivit ultimei declaraţii de avere, Gheorghe Tuţă are două apartamente în Bistriţa, precum şi spaţii comerciale. Părţile sociale pe care acesta le deţine la Giatos Consulting valorează 80.658 de lei.

Dacă depozitele bancare lipsesc, datoriile nu. Fostul consilier local are un credit de 54.000 de lei luat de la CEC şi două la BRD, unul în valoare de 40.000 de euro, iar altul de 50.000 de euro.

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.