Femeie cu mână de fier în mediul de bussines, lichidator judiciar, arbitru și mediator bistrițean, Președinte al Corpului Profesional al Mediatorilor din județul Bistrița-Năsăud, Bianca Pintea este mediatorul care a reușit să așeze Bistrița-Năsăud în topul celor mai cotate medieri, în plan național și internațional, ea fiind cea care a câștigat titlul de “Mediatorul anului 2017” în România.

 

Bianca Pintea, unul dintre susținătorii marcanți ai modificărilor legislative ale Legii medierii va fi prezentă și în acest an la Gala Excelenței în Mediere.

 

Știu că ați făcut eforturi pentru ca, modificările Legii nr.192/2006 să fie aprobate, atât de Senat cât și de Camera Deputaților. Care credeți că va fi Decizia Curții Constituționale?

– Cu o zi înainte de pronunțarea Curții Constituționale îmi exprim public regretul că intrarea în vigoare a modificărilor legii medierii a fost amânată din pricina sesizărilor de neconstituționalitate. Pe un fond politic conflictual, într-o țară a răfuielilor stradale, Președintele României (primul mediator al țării și cel care ar trebui să încurajeze fără rezerve promovarea medierii în rândul societății românești) a atacat, împotriva tuturor evidențelor și imperativelor legislative europene, la Curtea Constituțională, modificările imperios necesare aduse Legii nr. 192/2006, obstrucționând astfel promulgarea unui act normativ care consolidează dialogul și înțelegerea între părți. Însă, profesia de mediator, care consolidează dialogul și înțelegerea între părți, nu va nici fi condiționată, nici obstrucționată, indiferent de Decizia Curții Constituționale.

Cum vedeți profesia de mediator, după Decizia Curții Constituționale?

– În fiecare profesie intervine, la un moment dat, nevoia elementului de nou, de sustenabilitate. Dar, în ultimii 8 ani de practică ca mediator, mi-am desfășurat activitatea cu succes, pe o lege care astăzi este în vigoare. Modificările aduse, după promulgare, probabil vor da un alt suflu profesiei. Și aici nu mă refer la un alt mod de abordare a conflictelor, ci mai mult la un alt mod de abordare a managementului biroului de mediator. Exercitarea profesiei de mediator, succesul în cariera de mediator, soluționarea conflictelor prin mediere nu depinde exclusiv de Decizia din 18 septembrie 2018 a Curții Constituționale.

Ce v-a adus succesul în profesia de mediator și v-a poziționat în carieră acolo unde ați ajuns acum?

– Muncă, muncă și iar muncă! Seriozitate! Un mod de abordare corect și profesionist, un portofoliu de clienți mulțumiți de serviciile prestate.

1 COMENTARIU

  1. In Romania, meseria de ” mediator ” nu are nici o autoritate de lucru judecat ” si intelegerile mediate de catre niste persoane care in marea lor majoritate nu au studii juridice , nu au nici o valoare, daca partile nu vor s-o respecte si tot la Instantele de judecata ajung.
    Efectiv sunt niste bani azvarliti aiurea, ca nu-ti face nimeni nici un „serviciu ” gratis si multa lume se duce la ei, in sperantza ca vor putea ocoli regulile foarte greoaie , costisitoare si complicate de la Instantele de judecata legal constituite si de care ” nu scapa nimeni ” .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.