La prima ediţie a „Oktoberfest”, Primăria municipiului Bistriţa organizează în perioada 3 – 5 octombrie 2014, pe pietonalul „Liviu Rebreanu”, şi un târg la care sunt invitaţi meşteri populari din Bistriţa şi din judeţele învecinate. Târgul se va deschide în ziua de 3 octombrie 2014, la orele 10.00.
Meşterii populari vor expune produse de artizanat, costume populare tradiţionale, ceramică, lucrări de pictură şi sculptură în lemn, podoabe hand-made, gablonţuri, curele, opinci şi alte produse tradiţionale.

„Organizatorii acestei manifestări – cunoscută în întreaga lume – îşi propun să bucure publicul atât prin spectacolele de muzică oferite de invitaţii speciali, cât şi prin jocurile şi concursurile bavareze care, pe lângă faptul că sunt antrenante şi animă participanţii, le oferă şi premii deosebite.
Vă aşteptăm cu drag să savurăm un cârnat bavarez, să ciocnim o halbă de bere şi să ne bucurăm de muzica de bună calitate”, precizează Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”.

Acum una dintre cele mai mari sărbători populare din lume, „Sărbătoarea lui octombrie” are o vechime de peste 200 de ani.
Indiferent de poziţionarea lor geografică, oraşele care organizează ediţii reuşite ale acestui gen de manifestări, atrag de la an la an tot mai mulţi turişti, fapt ce nu poate fi neglijat în actuala economie de piaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.