A XIII -a ediţie a Festivalului concurs pentru tineret Bistriţa Folk se va desfăşura în perioada 24 – 25 octombrie 2014, în Sala Polivalentă din Bistriţa şi nu în Biserica Evanghelică, aşa cum fusese stabilit iniţial. Programul rămâne acelaşi, iar intrarea publicului este liberă, potrivit preşedintelui executiv ASCRIM, Florin Săsărman.

Recitalurile ediţiei din acest an a festivalului BISTRIŢA FOLK vor fi susţinute de Vasile Şeicaru, Mircea Vintilă, Cristian Buică, Adrian Ivaniţchi şi Paul Gogancea & friends, vineri, respectiv Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici şi Teo Boar, grupul Poesis, Maria Gheorghiu, Vali Şerban şi Florin Săsărman, sâmbătă. În preambulul spectacolelor vor fi lansate cele mai recente albume folk ale cantautorilor Cristian Buică şi Maria Gheorghiu, dar si volumul de versuri si interviuri „Din pulberea luminii”, cu trimiteri la muzica folk, semnată de Cornel Costea.

Festivalul concurs pentru tineret Bistriţa Folk este organizat de Centrul Cultural Municipal Bistriţa şi de Asociaţia Culturală România din inima mea Bistriţa (ASCRIM), cu sprijinul Primăriei Bistriţa şi al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa – Năsăud.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.