Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează, la data de 26 septembrie, Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi. Evenimentul va avea loc la Colegiu Tehnic „Grigore Moisil” şi vor fi prezenţi peste o sută de agenţi economici, care vor oferi peste 400 de locuri de muncă.

„În data de 26 septembrie, vineri, va avea loc Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, promoţia 2014. Până la această dată au fost contactaţi peste 120 de agenţi economici, din care 42 au confirmat participarea la Bursă, oferind un număr de 389 de locuri de muncă vacante. Avem oferte pentru studii superioare, de inginer mecanic, proiectant, inginer electronist, consilier juridic, manager de proiect, economist, inginer producţie, inginer pe calitate, iar pentru studii medii şi profesionale sunt majoritatea ofertelor. Vin din industrie, de lăcătuş confecţii metalice, sudor, operator mase plastice, frezor, bucătar, lucrător comercial, ospătar, agent vânzări, electrician”, a precizat Adina Preda, purtătorul de cuvânt al AJOFM BN.

De asemenea există 90 de locuri de muncă, oferite de o firmă cunoscută din Bistriţa.

Pentru Bursă avem ofertă de 90 de locuri de muncă care revine din partea firmei RAAL din Bistriţa. Aceasta oferă lăcătuş confecţii metalice, operator la maşini cu comandă numerică, proiectant inginer electrotehnist, proiectant inginer mecanic, inginer mecanic, inginer maşini unelte, sudor, lăcătuş mecanic, sculer-matriţer”, a mai adăugat Preda.

Cei care sunt în căutare de locuri de muncă trebuie să ştie că Bursa locurilor de muncă va începe de la ora 10.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.