Cu ocazia „Zilei Pământului” din acest an, conducerea Instituției Prefectului județului Bistrița-Năsăud s-a alăturat inițiativei „Plantează un copac! Sădește o plantă! Fii parte a celui mai mare efort din istorie de a reda pământului ceea ce i se cuvine!”, acțiune având ca scop plantarea unui miliard de copaci, respectiv plante, pe toate continentele.

Pentru a marca acest eveniment, prefectul Ioan Țintean și subprefectul Ovidiu Frenț au plantat, fiecare, câte un molid în fața instituției, iar aceștia au fost ajutați de către comisarul şef al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Cristian Niculae, şi directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud, Sever Roman.

Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arată față de mediu și a fost celebrată în primul an de circa 20 milioane de cetățeni americani, în marea lor majoritate tineri și foarte tineri.

După 2 decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de țări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.

În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.

sursa foto: Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud
1530302_673039056158921_7094656608766607834_n

10407942_673039109492249_1965639427866639157_n

10426105_673039162825577_4238890715165580594_n

11164795_673039062825587_4162206434594502774_n

11173335_673039112825582_8639997276076823494_n

11174776_673039052825588_8245610621754492461_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.