Andrei Dumitru, fugit de sub escorta poliţiştilor braşoveni, săptămâna trecută, a fost prins la Bistriţa de către poliţiştii bistriţeni, care l-au depistat în Parcul Municipal.
Braşoveanul de 26 de ani este cercetat de către IPJ Braşov pentru comiterea a zece infracţiuni de furt. Potrivit anchetatorilor, tânărul ar fi furat mai multe componente auto şi velo în zona Campusului Studenţesc Colina Universităţii din Braşov.

A fost o situaţie destul de des întâlnită în activitatea Poliţiei Române – din cauza imbecilităţii şi a incompetenţei unor poliţişti, un deţinut fuge de sub escortă, fiind nevoie de intervenţia altor poliţişti, de data asta competenţi şi superprofesionişti, care au reuşit rapid să repare gafa colegilor lor. S-a întâmplat evident în România, incompetenţa unor poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov (IPJ BV) este salvată într-un timp demn de cartea recordurilor de către poliţiştii bistriţeni. Sâmbătă dimineaţa, 28 mai 2011, la mai puţin de 24 de ore de la fuga unui deţinut de sub supravegherea poliţiştilor braşoveni, acesta este capturat de poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud (IPJ BN), pe o hintă din Parcul Municipal Bistriţa.
Dar să derulăm filmul evenimentelor şi să aflăm modul în care deţinutul a reuşit să scape de sub paza poliţiştilor braşoveni, dar mai ales acţiunea absolut spectaculoasă prin care a fost capturat de către cei de la „Urmăriri” din Bistriţa.

Infracţiuni multiple

Dumitru Andrei, în vârstă de 26 de ani, are un CV impresionant din punct de vedere judiciar. Bărbatul este acuzat că a furat în luna ianuarie, anul acesta, mai multe componente auto şi velo de pe raza Campusului Studenţesc Colina a Universităţii din Braşov. De asemenea, braşoveanul mai este cercetat şi într-un dosar de distrugere prin incendiere. Dumitru Andrei a fost reţinut de către IPJ Braşov pentru 24 de ore în data de 26 mai 2011 şi, conform procedurilor legale, a fost transportat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov pentru audieri, el fiind acuzat de furt. De aici, braşoveanul urma să fie prezentat judecătorului pentru emiterea mandatului de arestare preventivă pentru 29 de zile. Dar, profitând de tembelismul, incompetenţa şi neatenţia poliţiştilor din escortă, Dumitru Andrei a reuşit să fugă, din cauză că el fusese lăsat preţ de câteva minute fără cătuşe şi singur. Ce s-a întâmplat de fapt? La finalul audierii, poliţistul din escortă l-a scos pe hol, iar apoi a intrat din nou în birou pentru a ridica dosarul respectiv. Fiind practic invitat la evadare, Dumitru Andrei s-a conformat. Nu a mai stat pe gânduri şi în câteva secunde s-a făcut nevăzut. Alarma s-a dat imediat, dar fugarul, cunoscând la perfecţie topografia locului, a reuşit cu dibăcie să evite toate măsurile instituite de către poliţiştii braşoveni pentru capturarea sa.
Imediat după evadarea lui Dumitru Andrei, IPJ Braşov a dat un comunicat de presă pentru a linişti opinia publică. Hilar a părut faptul că mai marii IPJ Braşov, într-un efort de a linişti opinia publică, dar şi pentru a spăla imaginea extrem de şifonată a instituţiei după gafa impardonabilă comisă de subordonaţii lor, i-au asigurat pe cetăţeni din municipiul Braşov, dar nu numai, că fugarul nu este violent şi că nu prezintă pericol social. Până la urmă, un evadat rămâne un evadat, iar acţiunile acestuia în libertate pot fi imprevizibile.

Prins din cauza iubitei

Conform procedurilor în vigoare, evadatul Dumitru Andrei a fost dat în urmărire naţională, iar poliţiştii din toată ţara au instituit filtre pentru căutarea lui.
Concomitent, în scenă au intrat şi poliţiştii deştepţi, profesionişti, inclusiv cei de la Bistriţa, de la compartimentul „Urmăriri”. Printr-un set de măsuri şi proceduri întreprinse, să le numim poliţieneşti, s-a reuşit ca în mai puţin de 24 de ore evadatul din Braşov să fie capturat.
Pentru cititorii „Gazetei de Bistriţa” o să încercăm să devoalăm atât cât se poate, secretul operaţiunii şi să vedem cum Dumitru Andrei, scăpat de sub escorta poliţiştilor la Judecătoria Braşov, a fost prins a doua zi dimineaţa de către poliţiştii de la „Urmăriri”din cadrul IPJ BN, pe o hintă din Parcul Municipal.
Evident că cea mai mare parte dintre poliţişti nu sunt supraoamenii, ci doar profesionişti, competenţi şi cu aplecare spre meserie. Primele măsuri întreprinse au stabilit că Dumitru Andrei avea o iubită la Bistriţa, o anume E.D, şi s-a mizat pe faptul că acesta va încerca mai mult ca sigur să o contacteze pentru a-i cere sprijinul. Acest fapt a fost intuit corect de către poliţişti. Dumitru Andrei a luat legătura cu iubita sa bistriţeancă prin intermediul unui telefon mobil şi i-a cerut să îl găzduiască o anumită perioadă de timp. După reuşita evadării de sub escortă din sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, Dumitru Andrei a părăsit zona doar cu câteva clipe înaintea instituirii unor filtre la ieşirile din oraş. A prins o maşină de ocazie şi, în după-amiaza zilei de 27 mai 2011 a ajuns la Bistriţa. Iubita, E.D, nefiind în localitate, a stabilit împreună cu ea, evident tot telefonic, să se întâlnească a doua zi dimineaţa în Parc.
Cei de la „Urmăriri” au intenţionat în prima fază să-l captureze în seara zilei de 27 mai 2011, dar operaţiunea ridica unele riscuri. S-a analizat situaţia şi s-a stabilit că şansele cele mai mari pentru capturarea evadatului era momentul preconizatei întâlniri care urma să se producă în dimineaţa zilei următoare în Parcul Municipal.
În toată această perioadă poliţiştii au fost în alertă şi au monitorizat pas cu pas mişcările lui Dumitru Andrei. Noaptea, acesta şi-a petrecut-o probabil mişcându-se prin oraş dintr-un loc în altul sau dormind undeva pe o bancă în parc. În dimineaţa zilei de 28 mai 2011, poliţiştii de la „Urmăriri” l-au capturat pe Dumitru Andrei, care în aşteptarea întâlnirii cu iubita lui, se dădea pe o hintă în Parcul Municipal din Bistriţa, în spaţiul de joacă pentru copii din vecinătatea Sălii Polivalente.
Astfel, nişte poliţişti deştepţi şi profesionişti, au reuşit într-un timp record să repare gafa altor poliţişti, imbecili şi incompetenţi. Desigur, totul pe baza datelor şi informaţiilor deţinute la nivelul IPJ Braşov şi transmise spre monitorizare colegilor de la Bistriţa, respectiv la cei de la Compartimentul „Urmăririi” din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale.
În cursul aceleaşi zile, evadatul Dumitru Andrei a fost trimis sub escortă înapoi la sediul I.P.J. Braşov, unde au fost continuate cercetările pentru faptele de furt săvârşite şi au fost declanşate cercetări şi în ceea ce priveşte evadarea, în conformitate cu art. 269 Cod Penal (n. r. – evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani ).
Luni, 30 mai 2011, Dumitru Andrei a fost prezentat de către procuror, unei instanţe a Judecătoriei Braşov care a emis pe numele acestuia mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
Astfel, s-a pus punct unei afaceri care risca să ţină capul de afiş multe zile, printr-o operaţiune fulger a celor de la „Urmăririi” din cadrul IPJ BN, care demonstrează că în Poliţie lucrează şi profesionişti.

Mihnea Rosenberg

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.