Astăzi, 20 august, de la ora 19.00, are loc vernisajul expoziției de pictură Eugen Tăutu- „Fiul Înțelepciunii”.
Evenimentul are loc la Biserica Evanghelică, iar curator este Mircea Oliv.

Născut la 5 mai 1945, Eugen Tăutu a urmat şcoala primară şi liceul la Sibiu, apoi a fost licenţiat al Institutului de Arte Plastice al Universităţii din Bucureşti şi al Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, profesor la Liceul de Arte din Sibiu. Stabilit în Franţa, în 2005, a susţinut teza de doctorat “Art et esprit dans la philosophie de Hegel”, la Universitatea din Poitiers. A debutat în 1968, la Bucureşti, cu prilejul Festivalului studenţesc, după care au urmat numeroase expoziţii personale şi colective, în ţară şi străinătate. S-a exprimat în pictură, grafică, sculptură, gravură, mozaic, litografie, dar şi în filosofie şi poezie. După o fulminantă activitate expoziţională în anii ’80 ai secolului trecut, marcată de decorarea Aulei Magna a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1981-1987), de impresionantele retrospective de la Sala Dalles din Bucureşti (1987) şi de la Muzeul Brukenthal din Sibiu (1987), Eugen Tăutu s-a stabilit în Franţa.

143993298802 143993298803

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.