În primele zile ale lunii noiembrie, instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud a judecat contestaţia formulată de Eugen Creoşteanu, unul dintre patronii Carmo-Lact Prod SRL din Monor, împotriva prelungirii controlului judiciar de către procurori, după ce acesta a fost acuzat, în luna mai anul acesta, de tentativă de omor calificat. Contestaţia i-a fost respinsă omului de afaceri, instanţa considerând că este neîntemeiată, întrucât la dosarul de urmărire penală există probe şi indicii din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că Eugen Creoşteanu ar fi comis faptele imputate. Între timp, omul de afaceri a solicitat procurorilor efectuarea unei noi expertize medico-legale, prima fiind lovită de nulitate.

 

Omul de afaceri Eugen Creoşteanu, unul dintre patronii Carmo-Lact Prod SRL din Monor, este acuzat de procurori de tentativă de omor calificat, după ce în luna mai anul acesta, el i-ar fi fugărit pe un câmp şi ulterior i-ar fi lovit cu maşina pe care o conducea pe doi adolescenţi care intraseră cu oile pe terenul firmei sale.

Iniţial, ancheta a fost demarată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, cauza fiind declinată ulterior Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

 

I-a fugărit pe băieţi cu X5 -ul

Potrivit procurorilor, în data de 7 mai, cei doi minori însoţeau o turmă de oi care au intrat pe terenul ce aparţine firmei lui Creoşteanu. Omul de afaceri, supărat nevoie mare, s-a urcat rapid la volanul maşinii sale, un BMW X5, şi s-a dus săgeată spre copii, cu intenţia de a-i lovi, conform procurorilor. Unul dintre minor a reuşit să sară pe capota autoturismului aflat în mişcare, ulterior căzând la sol, în timp ce al doilea, încercând să fugă din calea bolidului, s-a împiedicat şi a fost atins de acesta.

 

Ancheta, reluată de procurorii de la Bistriţa

Răniţi fiind, copiii au fost duşi la spital de părinţi, însă nu înainte ca maturii să apeleze numărul unic de urgenţă 112 şi să sesizeze faptele comise de Creoşteanu. În aceeaşi zi, procurorii au dispus începerea urmăririi penale IN REM (pentru faptă), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. A doua zi însă, cercetarea a fost începută IN PERSONAM, cel acuzat fiind Eugen Creoşteanu, iar încadrarea a fost schimbată în tentativă de omor calificat.

„Având în vedere că persoanele vătămate XXXX şi XXXX au suferit leziuni corporale traumatice fiind urmărite de o persoană care conducerea un autoturism de teren, deci un mijloc de transport dificil de manevrat pe terenul sus-menţionat (păşune), de faptul că şoferul autoturismului chiar şi-a făcut cunoscută intenţia de a suprima viaţa victimelor, la data de 8 mai 2017 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei cu privire la care s-a dispus începerea urmăririi penale, din infracţiunea de vătămare corporală din culpă (…) în tentativă la infracţiunea de omor calificat (…)”, precizează procurorii.

Cauza a fost declinată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud ai cărui procurori au continuat ancheta.

Conform certificatelor medico-legale, emise a doua zi de IML Bistriţa-Năsăud, ambii minori „au suferit leziuni traumatice, care s-ar fi putut produce la data de 7 mai 2017 posibil prin cădere în cursul unei auto sau hetero-propulsii  sau accident rutier, leziuni care au necesitat o zi de îngrijire medicală”.

Ţinând cont de datele pe care le aveau în acel moment şi apreciind că în cauză există probe din care să rezulte că omul de afaceri a săvârşit infracţiunea de tentativă de omor calificat, pe data de 15 mai a.c., procurorii bistriţeni l-au plasat pe Creoşteanu sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, interzicându-i-se printre altele să părăsească ţara şi să ia legătura cu cei doi copii, direct sau indirect.

Anchetatorii au considerat că această măsură este mai mult decât necesară pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, pentru împiedicarea celui inculpat de a se sustrage de la urmărirea penală, dar şi pentru a împiedica influenţarea persoanelor vătămate.

 

A contestat, dar degeaba

Evident, omul de afaceri a contestat măsura instituită de procurori, la Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi de fiecare dată acesta a ţinut să precizeze faptul că el apreciază că nu sunt întrunite condiţiile cerute de textele de lege pentru aplicarea măsurii controlului judiciar întrucât la dosar nu există probe şi indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea de tentativă de omor calificat în formă agravată (asupra a două persoane). La ultima sa contestaţie, Creoşteanu, pe lângă cele enumerate mai sus, acesta a mai susţinut că probaţiunea fost deja administrată în dosarul de urmărire penală, singura proba ce mai urmează a fi administrată fiind noua expertiză medico-legală.

Omul de afaceri a solicitat procurorilor, şi aceştia au încuviinţat, o nouă expertiză medico-legală, în condiţiile în care prima a fost lovită de nulitate, deoarece procurorul de caz nu l-ar fi înştiinţat cu privire la efectuarea acesteia, nefiindu-i astfel oferită posibilitatea să propună obiective, ori să facă observaţii pe marginea celor propuse sau să participe la efectuarea expertizei prin intermediul unui expert parte.

Cu toate motivele invocate de Eugen Creoşteanu, instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud nu i-a dat dreptate şi a menţinut măsura aplicată de procurori.

„Pentru a dispune prelungirea măsurii controlului judiciar procurorul a avut în vedere că nu au dispărut motivele care au dus la luarea acestei măsuri, că în cauză există probe (…) din care rezultă că inculpatul Creoşteanu Eugen Adrian a săvârşit tentativa la infracţiunea de omor calificat, că urmărirea penală nu poate fi în mod obiectiv finalizată până la expirarea măsurii controlului judiciar (…) astfel că a apreciat că măsura este necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal. (…)

Examinând probele administrate până în acest stadiu procesual, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că există probe şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat în modalitatea descrisă de procuror în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale. (…) Aspectele relevate de certificatele medico-legale emise persoanelor vătămate au fost confirmate de rapoartele de expertiză medico-legale.

Faptul că inculpatul contestă rapoartele de expertiză medico-legală şi solicită efectuarea unor noi expertize medico-legale (cu participarea unui expert parte), precum şi împrejurarea că dă o altă interpretare probelor (…) nu constituie temei pentru a se aprecia, în momentul de faţă, că starea de fapt reţinută de procuror este greşită.

Pentru aflarea adevărului şi stabilirea corectă a stării de fapt, este justificată opţiunea procurorului de a dispune în privinţa inculpatului prelungirea măsurii controlului judiciar. Măsura este apreciată necesară în acest stadiu al cercetărilor, în contextul în care fapta s-a comis pe terenul aparţinând societăţii administrate de inculpat şi, în acelaşi timp, trebuie verificată şi supoziţia invocată de acesta în legătură cu declaraţiile persoanelor minore”, arată judecătorul de drepturi şi libertăţi în încheierea penală.

Se pare că Eugen Creoşteanu a învederat instanţei şi faptul că între declaraţiile părţilor – minorii vătămaţi şi părinţii acestora – există anumite contradicţii. Judecătorul de drepturi şi libertăţi însă nu consideră acesta un motiv întemeiat pentru ridicarea controlului judiciar, ci din contră, arată că ancheta trebuie să continue pentru lămurirea tuturor aspectelor.

„Împrejurarea că în momentul de faţă există contradicţii între declaraţiile persoanelor vătămate şi cele ale reprezentanţilor lor legali, că anumite aspecte din aceste declaraţii nu au fost verificate (…), că inculpatul neagă săvârşirea faptei şi contestă rapoartele de expertiză medico-legale, constituie temeiuri pentru continuarea cercetărilor penale şi nu justifică revocarea măsurii controlului judiciar. (…) În fine, măsura controlului judiciar nu a depăşit un termen rezonabil şi nu are asociate obligaţii împovărătoare pentru inculpat, tocmai în considerarea faptului că este în vârstă, nu are antecedente penale, este bine ancorat în societate prin poziţia sa socială şi activitatea desfăşurată la societatea comercială pe care ao administrează”, mai precizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, care în final a respins contestaţia formulată de Eugen Creoşteanu la prelungirea măsurii controlului judiciar aplicată de procurori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.