Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa a preluat o anchetă începută de colegii lor de la Beclean cu privire un incident şocant al cărui protagonist este Eugen Creoşteanu. Aparent în primăvara acestui an, patronul de la CarmoLact Monor ar fi încercat să îi omoare pe doi tineri ce au intrat cu turma de oi pe proprietatea firmei sale.

 

La începutul lunii mai, cei de la 112 au fost sesizaţi că un bărbat ar fi încercat să-i calce cu maşina pe doi băieţi de 15 şi respectiv 16 ani. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care a stabilit că era vorba de Eugen Creoşteanu ce manifesta un comportament agresiv împotriva a doi tineri ce i-au intrat pe proprietate cu o turmă de oi.

Aparent, în momentul în care Creoşteanu i-ar fi găsit pe băieţi cu oile în terenul său, el a încercat să fugă după ei pentru a-i lovi, însă când a constatat că nu îi poate ajunge s-a urcat la volanul unui BMW X5 urmărindu-i pe aceştia pe suprafaţa unei păşuni din apropiere.

 

Încadrare juridică schimbată de la Beclean la Bistriţa

După cum se menţionează mai sus, în urma incidentului, constatările celor de la IPJ BN au ajuns pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean. Aceştia, în prima etapă l-au plasat pe Creoşteanu în control judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. Important de menţionat aici este faptul că cei doi minori au fost transportaţi la spital atunci când a avut loc incidentul. Aparent cei doi ar fi prezentat urme de lovire pe corp.

„La data de 7 mai 2017 s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Având în vedere că persoanele vătămate au suferit leziuni corporale traumatice fiind urmărite de o persoană care conducea un autoturism de teren, deci un mijloc de transport dificil de manevrat mai ales pe terenul în cauză(păşune), de fapt şoferul autoturismului chiar şi-a făcut cunoscută intenţia de a suprima viaţa victimelor, la data de 8 mai 2017 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei cu privire la care s-a dispus începerea urmăririi penale, din infracţiunea de vătămare corporală din culpă în tentativa la infracţiunea de omor calificat” se arată la dosar.

 

Nu-i convine restricţia

De la primul control judiciar impus, lunar, Creoşteanu se adresează Tribunalului Bistriţa pentru a contesta măsura. Potrivit documentelor obţinute de noi, prin controlul judiciar patronului de la CarmoLact Monor i se interzice să părăsească ţara şi să ia legătura cu cei doi copii, direct sau indirect. Însă judecătorul nu i-a dat crezare.

„La una din plângerile împotriva măsurilor dispuse de procuror avocatul său arată că nu sunt suficiente probe pentru a se prelungi măsura controlului judiciar şi prezintă varianta acestuia de poveste.

Apărarea inculpatului în sensul că s-a deplasat cu autoturismul pe terenul pe care se aflau cu turma persoanele vătămate pentru a scoate oile de pe terenul său, nu are temei având în vedere că înainte de a pleca în urmărirea minorilor a cerut muncitorilor din zonă ”să scoată oile de pe terenul nostru şi să le ducă în incinta fermei”. Mai rezultă din declaraţia inculpatului că acesta s-a apropiat destul de mult cu autoturismul de cei doi minori, care fugeau după oi, unul dintre băieţi împiedicându-se şi căzând întrucât  ”avea nişte cizme mai mari, mult mai mari decât mărimea picioarelor”.

Deşi Eugen Creoşteanu susţine că nu le-a atins cu maşina pe cele două persoane vătămate minore, în urma examinării medico-legale s-a stabilit că acestea prezintă leziuni corporale traumatice care s-au produs la data de 7 mai 2017, posibil prin cădere, în cursul unei auto sau hetero- propulsii sau accident rutier.

Împrejurarea că persoanele vătămate nu prezintă leziuni corporale care să necesite un număr mai mare de îngrijiri medicale ori că nu prezintă răni vizibile nu constituie un temei de natură a atenua gravitatea faptei (raportat la circumstanţele în care s-a comis şi mijlocul folosit, respectiv un autoturism de terem), ci un motiv întemeiat pentru a continua cercetările cu scopul de a se verifica intenţia reală a lui Eugen Creoşteanu.

Faptul că persoanele vătămate sunt minore nu constituie un temei pentru a se aprecia că ascund adevărul şi că nu relatează sincer circumstanţele în care au fost săvârşite faptele. Dimpotrivă, în momentul de faţă, susţinerile minorilor se pot corobora cu menţiunile din certificatele medico-legale” arată judecătorul.

BMW x5

Lege prea dură pentru întâmplarea nefericită

Apropiaţi de-ai lui Eugen Creoşteanu susţin că acesta doar i-ar fi fugărit pe cei doi bărbaţi fără a-i agresa fizic, însă odată chemată poliţia printr-un apel la 112, victimele ar fi declarat mai mult decât s-ar fi petrecut în realitate. Motiv pentru care Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud ar fi preluat ancheta. Iată ce precizează cei de la Poliţie.

„La data de 7 mai Poliţia a fost sesizată despre faptul că două persoane minore de 15, respectiv 16 ani, ar fi fost lovite de un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani din Bistriţa pe o păşune de pe raza comunei Şieu Odorhei. Cele două persoane rănite au fost transportate la spital pentru a le fi acordate îngrijiri medicale. S-au efectuat cercetări pentru vătămare corporală din culpă, iar în urma extinderii cercetărilor s-a constat ca fapt  întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, motiv pentru care s-a făcut declinarea de competenţă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud” confirmă cei de la IPJ BN.

Dosarul se află în faza de urmărire penală şi cel mai probabil va ajunge pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bistriţa în funcţie de dispoziţia luată de procurorul de caz.

Contactat telefonic pentru a vorbi de cele întâmplate, Eugen Creoşteanu a refuzat să facă alte precizări spunând ca declaraţii va da doar în faţa instanţei.

 

Încă o contestaţie respinsă

Constatările făcute de judecător l-au determinat pe Creoşteanu să conteste din nou ultima măsură dispusă de procuror. Dezbaterea pe aceasta acţiune  avut loc miercuri, 6 septembrie, când, din nou Tribunalul Bistriţa i-a respins cererea. „În baza art. 213 alin. 6/1 Cod procedură penală: Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de inculpatul C.E.-A., împotriva Ordonanţei de prelungire a măsurii controlului judiciar emisă de procuror la data de 28 august 2017 în dosarul nr. 116/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 06.09.2017” fragment din Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  66/2017  06.09.2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.