Un deţinut din Penitenciarul Giurgiu a fost ţinut o zi în plus în celulă faţă de cât trebuia. El beneficia de reducerea pedepsei pentru că a stat în condiţii improprii.

Potrivit sursei Digi24, bărbatul, care a fost condamnat în regim de maximă siguranţă, a mai stat o noapte în penitenciar în urma unei erori de calcul. Administraţia Naţională a Penitenciarelor a dispus deja o anchetă la închisoare.

Situaţia vine după ce tot la Giurgiu, în urmă cu câteva zile, alţi trei condamnaţi au fost eliberaţi mai devreme cu trei zile. Apoi au fost căutaţi şi reîncarceraţi.

Sindicaliştii susţin că acestea sunt doar câteva dintre erorile care se comit de către angajaţii din penitenciare pentru că aceştia nu au fost suficient pregătiţi pentru aplicarea legii (recursului compensatoriu). Mai mult, susţin aceştia, instanţele sunt asaltate cu sute de plângeri de la deţinuţi, după ce angajaţii închisorilor au fost instruiţi să nu ia în calcul zilele petrecute de aceştia în condiţii inumane în arestul preventiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.