Elevii bistriţeni sunt îngrijoraţi de numărul accidentelor de circulaţie care au avut loc pe trecerile de pietoni. Micuţii au trimis primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, câteva scrisori, prin intermediul cărora îi solicitau să ia măsuri cât mai grabnice pentru reducerea riscului de accidentare în aceste zone.

În deschiderea şedinţei de săptămâna trecută a Consiliului Municipal, consilierul PD-L – Filip Moisil a citit câteva scrisorele primite de la elevii clasei a II-a şi care îi cereau primarului siguranţă pe şosele.
Elevii clasei a II-a de la Şcoala Generală nr 3 i-au trimis primarului municipiului Bistriţa numeroase scrisori prin care solicitau luarea de măsuri pentru limitarea pe trecerea de pietoni. Una dintre scrisorile trimise aparţinea chiar unui elev care a fost accidentat de oglinda unei maşini care mergea cu viteză mare: „Vrem siguranţă pe şoselele oraşului Bistriţa. Eu am fost accidentat de oglinda unei maşini care mergea în viteză foarte mare. M-a lovit în piept!”, acesta a venit şi cu o soluţie în acest sens: „ Ar trebui să puneţi piedici la trecerile de pietoni ca să nu mai sufere altcineva! Ar fi bine dacă aţi pune poliţişti şi la ora 12:00”, a declarat în scris Matei.
Matei a fost lovit de maşină în urmă cu o săptămână, chiar pe trecerea de pietoni din faţa şcolii. La urechile consilierilor municipali şi a primarului a ajuns povestea copilului, spusă chiar de tatăl său – consilierul Filip Moisil.
Filip Moisil a cerut conducerii municipiului să găsească soluţii în această problemă, pentru e evita accidentarea copiilor pe trecerile de pietoni, având în vedere faptul că primarul municipiului, Ovidiu Creţu a renunţat la limitatoarele montate de administraţia anterioară, demontând de pe carosabil majoritatea limitatoarelor pentru reducerea vitezei instalate în oraş.

Primarul a promis că va rezolva problema

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, s-a angajat să viziteze în curând elevii de la Şcoala Generală nr.3 pentru a discuta împreună  cu ei pe această temă. Ovidiu Creţu a adăugat că prezenţa poliţiştilor comunitari este obligatorie în apropierea şcolilor şi în jurul orelor când elevii ies de la şcoală, nu numai dimineaţa. Totuşi, a asigurat că le va solicita poliţiştilor comunitari să fie mai aproape de elevi şi la ieşirea de la ore, deoarece chiar elevii au sugerat lipsa acestora.

În scrisorile trimise de către elevi primarului Ovidiu Creţu, aceştia trăgeau un semnal de alarmă la cele întâmplate cu o săptămână în urmă când un coleg de-al lor a fost accidentat. Claudia, din clasa a II-a A de la Şcoala Generală Avram Iancu, a menţionat în scrisoarea ei adresată primarului: „Un coleg a fost accidentat pe trecerea de pietoni din neatenţia şoferului, iar gardianul a venit prea târziu. Noi colegii ne ajutăm între noi, când am aflat ce a păţit colegul nostru ne-am hotărât să vă trimitem o scrisoare prin care vă rugăm frumos să faceţi ceva în această situaţie”. Un alt elev a precizat în scrisoarea adresată din partea sa şi a clasei sale primarului că: „După evenimentul petrecut când un coleg de-al nostru a fost ras de oglinda unei maşini în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, am hotărât să vă informăm că este un mare pericol. Dacă nu veţi acţiona conform legii, vă vom demonstra că acest lucru poate ucide, nu doar copii ci şi adulţi. Încă câţiva centimetri, adică aproximativ 15, şi l-ar fi putut lua pe capotă. Vă sugerez să puneţi nişte oprelişti pe asfalt în faţa şcolii noastre şi să prelungiţi peste ora 12:00, fiindcă doar aşa le puteţi veni de hac şoferilor vitezomani. Eu v-am informat despre această situaţie care ne pune în primejdie, în speranţa că o să alegeţi varianta cea mai bună”.

Vorbe mari spuse de copii mici

Doleanţele copiilor din clasa a II de la Şcoala Generală, Avram Iancu, au mai fost legate de faptul că şoferii sunt neatenţi şi circulă cu viteză mare, nerespectând regulile de circulaţie. Astfel, din declaraţiile elevului Andrei B. şi colegii săi amintim: „ În urma incidentului petrecut cu puţin timp în urmă, când un coleg a fost atins de oglinda unei maşini pe trecerea de pietoni din faţa şcolii, vă rugăm să luaţi măsuri împotriva şoferilor neatenţi şi vitezomani, să puneţi poliţişti la ora 12:00 în faţa şi în spatele şcolii şi să amplasaţi mai multe radare în oraş. Cât despre noi, colegii, am fost foarte îngrijoraţi să nu fi păţit ceva prietenul nostru. Am dori să nu plătească nimeni cu viaţa din neatenţia şoferilor care încalcă legea, care sunt grăbiţi şi nepăsători”.

Gulia în scrisoarea ei îndreptată primarului municipiului, a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că este necesară montarea limitatoarelor de viteză pe lângă toate şcolile din oraş, necesitatea echipajelor de poliţie care să supravegheze traficul şi la ora 12:00 când elevii ies de la şcoală, „în speranţa că vor fi luate măsuri necesare ca astfel de tragedii să nu se mai repete:”

Inconştienţă sau teribilism

Cauza multor accidente rutiere, viteza neadaptată la condiţiile de drum, traversarea neregulamentară, neacordarea priorităţii de trecere a pietonilor şi vehiculelor, precum şi depăşirea vitezei legale.

„Grav accident rutier soldat cu moartea”, “ Trei accidente mortale pe trecerea de pietoni”, “ Patru accidente mortale în două săptămâni”, “ Doi morţi şi trei răniţi”, aşa încep mai toate ştirile de dimineaţă, de după-amiază sau de seară. Suntem deja familiarizaţi cu astfel de titluri şi cu statistici anuale care se ridică la mii de accidente pe judeţ, la zeci de persoane decedate şi sute de persoane rănite. Parcă acum lipseşte uimirea oamenilor, indiferenţa este aşternută în ochii şoferilor, nimeni nu înţelege de fapt gravitatea situaţiei, este un adevăr cotidian extrem de dureros, cu consecinţe neplăcute şi urmări reale.
Mai malign este faptul că, deşi conştienţi de consecinţele unui accident rutier, şoferii continuă să adopte aceeaşi atitudine: viteza excesivă, oboseala, consum de alcool la volan, neatenţie, neacordarea priorităţii în trafic şi multe alte atitudini generatoare de situaţii primejdioase. Unii şoferi se bazează pe experienţă, alţii pe controlul pe care îl au asupra maşinii. O altă categorie de şoferi „curajoşi” sunt cei care cred în destin şi care se lasă în voia sorţii. Dintre toţi aceştia, puţini sunt cei care se gândesc şi la cei care pot fi implicaţi în accidentele lor rutiere fără nici o vină. Poate fi vorba de pietonii cărora nu le-au acordat prioritate, deşi erau obligaţi, de persoanele care se află alături de ei în maşină sau chiar de alţi şoferi, mai paşnici, aflaţi în trafic.
Gravitatea unui accident rutier constă în faptul că rar se întâmplă să existe o singură victimă şi dacă se întâmplă aşa, trebuie să ne amintim de el ca fiind un caz fericit al accidentelor rutiere.

2.947 de români şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere în 2008

Anul 2008 a fost unul negru în statisticile poliţiştilor rutieri. Circa 3.000 de români mor în fiecare an în accidente rutiere. Numărul de accidente rutiere produse în 2008 a crescut cu 23% faţă de 2007. 10.291 alte accidente rutiere întregesc statistica neagră a accidentelor produse în 2008 pe şoselele României. Aproape 3.000 de morţi şi peste 9.000 de răniţi.
România se află printre cele 17 ţări, din 27 ale UE, care nu au reuşit să ţină sub control sau să reducă numărul de morţi în urma accidentelor rutiere. Ţara noastră este la mijlocul clasamentului care arată ritmul de creştere a numărului de decese în accidente de maşină – 6,8% la noi, faţă de 34% în Danemarca – prima din acest top.

Delia Hriţuleac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.