Elev mort la banchetul de clasa a VIII-a. Vezi cum s-a produs nenorocirea

639

Un elev al unei şcoli din Alexandria, judeţul Teleorman, în vârstă de 14 ani, a murit în timp ce se afla la banchetul de absolvire a clasei a 8-a. Băiatul ar fi acuzat în ultima vreme dureri în jurul toracelui, dar medicii au dat asigurări părinţilor că sunt afecţiuni normale creşterii, scrie Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Teleorman, Cristian Popescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că băiatul în vârstă de 14 ani a fost găsit de medici în stop cardio-respirator, manevrele de resuscitare fiind fără succes.

”Solicitarea a fost făcută la ora 21.57, iar ambulanţa a ajuns imediat pentru că sediul nostru este foarte aproape de locaţia respectivă. Este vorba despre un banchet cu elevi de clasa a VIII-a. La sosirea ambulanţei, am găsit un băiat în vârstă de 14 ani în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare, chiar s-au administrat şi două şocuri electrice, şi a fost preluat şi dus la camera de gardă pentru continuarea manevrelor de resuscitare. Acolo a fost declarat decesul, deci manevrele de resuscitare au fost fără succes”, a declarat reprezentantul SAJ Teleorman.

LĂSAȚI UN MESAJ