Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud vă face cunoscută oferta de muncă de educatoare / educator în Germania.

Asociaţia Internaţională pentru Tineret (Verein fur Internationalae Jugendarbeit), reprezentantă a Direcţiei/Biroului pentru Tineret(Jugendamt Stuttgart) oferă 15 posturi de educatoare / educator.

 

 

Activitatea se va desfăşura în centre şi grădiniţe. Informaţii legate de activitatea şi metodele didactice din grădiniţele germane pot fi găsite pe site-urile www.einsteinstuttgart.de şi www.stuttgart.de/komm-zu-uns/.

Cerinţele locului de muncă: Sunt solicitate persoane care au absolvit fie liceul pedagogic cu specializarea Invăţător – Educator, fie Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei cu specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar.

Limbi străine: Cunoştinţe foarte bune de limbă germană – nivel B2/C1.

Salariul oferit: Până la echivalarea diplomelor în Germania, persoanele selectate vor primi un salariu de aproximativ 1.600 euro net/lună, iar după recunoaşterea diplomelor vor primi un salariu începând cu 1.800 euro net/lună.

Alte beneficii: Persoanele selectate vor urma în primul an un curs de adaptare după modelul educaţional din Germania. Acest curs este considerat ca program de muncă, prin urmare nu este organizat în timpul liber. În primul an, toate persoanele vor locui în aceeaşi clădire sau în vecinătate, cu o chirie ieftină, urmând ca, după această perioadă, fiecare să primească sprijin în vederea găsirii unei locuinţe de închiriat, în funcţie de locul de muncă. Cheltuielile de transport, atât pentru interviu în România, cât şi către Germania, vor fi suportate de către Asociaţia Internaţională pentru Tineret.

Se oferă:

  • Consiliere de integrare în primul an;
  • Perfecţionare didactică în funcţie de activitate;
  • Un loc de muncă variat, creativ;
  • Siguranţa pregătirii profesionale, precum şi o activitate independentă.

Durată contract: Contract de muncă pe o perioadă determinată de 1 an, cu posibilitatea obţinerii unui contract permanent, dupa echivalarea diplomelor. Activitatea va începe în perioada septembrie – octombrie 2017. Programul de lucru este cu normă întreagă, de 39 ore/săptămână.

Mod de aplicare: Persoanele interesate trebuie să transmită CV-ul model Europass (Lebenslauf) DOAR în limba germană, însoţit de o copie a diplomei de bacalaureat (pentru absolvenţii liceului pedagogic cu specializarea Învăţător – Educator) sau o copie a diplomei de licenţă (pentru absolvenţii de studii superioare, specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar), precum şi o copie a certificatului/diplomei de atestare a cunoştinţelor de limbă germană nivelul B2/C1, la adresa de e-mail: corina.suciu@sb.anofm.ro.

Asociaţia Internaţională pentru Tineret va organiza în România, în cea de-a doua parte a lunii iulie, o selecţie a candidaţilor adminşi (preselectaţi în urma transmiterii aplicaţiilor).

Valabilitate ofertă: 10.07.2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.