Pesta porcină africană (PPA) este o boală periculoasă, fără tratament sau vaccin în momentul de faţă, care afectează speciile domestice şi salbatice de porcine. Rata de mortalitate a bolii este deseori 100% în cazul porcinelor domestice. Boala a aparut pentru prima dată pe teritoriul Europei în anul 1957 în Portugalia (Lisabona), când deşeurile alimentare provenite de pe avioane au fost folosite pentru hrănirea unor porcine din zona aeroportului din oraş, informează DSVSA BN într-un comunicat.

 

Recent, PPA a fost diagnosticată în: Polonia, țările Baltice (Estonia, Lituania, Letonia), Belarus, Republica Moldova, Ucraina și mai nou Cehia. În Cehia se suspicionează, ca vector, un produs alimentar abandonat sau resturi de produse alimentare care ar fi fost abandonate într-o parcare sau într-un spațiu de odihnă, fie de către conducătorii auto de transport internațional, fie de către turiști.

În acest context epidemiologic, având în vedere şi vecinătatea României cu Ucraina şi Republica Moldova, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a dispus măsuri de reinformare, popularizare, instruire a tuturor factorilor implicaţi în profilaxia şi controlul PPA şi efectuarea, de către DSVSA, de controale tematice.

Transmiterea bolii se poate face prin vectorul animal, reprezentat în special de porcul mistreț care se poate deplasa pe distanțe de până la 20 de kilometri pe zi, putând să tranziteze zonele de frontiere, generând un risc major de răspândire a bolii şi/sau vectorul uman, reprezentat de persoanele care transportă produse de origine animală, destinate, fie pentru consum propriu, fie comercializării.

Având în vedere aspectele menţionate, DSVSA Bistriţa Năsăud a luat, cu prioritate, următoarele măsuri:

– informarea şi reinstruirea fermierilor, decidenţilor şi factorilor de răspundere în gestionarea vânătorii şi a vânatului, medicilor veterinari oficiali şi de liberă practică, privind profilaxia şi controlul PPA;

– efectuarea de controale oficiale, în perioada 17 iulie-4 august 2017, cu scopul  verificării modului de colectare, depozitare şi neutralizare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman şi a deşeurilor/resturilor menajere rezultate în urma activităţilor de preparare şi servire a produselor alimentare de către operatorii din benzinării, gări, autogari, parcări, trasee turistice etc.

Crescătorii au obligaţia să anunțe imediat medicul veterinar despre apariţia oricărui caz de îmbolnăvire sau mortalitate la porci precum şi administratorilor fondurilor de vânătoare sau vânătorilor că au obligaţia să anunţe la DSVSA orice caz de mortalitate la mistreţi.

1 COMENTARIU

  1. Ar trebui un control foarte serios la toti detinatorii de porcine si de orice alte animale domestice:
    – daca au autorizatie de constructie la incaperile din locul de detinere al efectivelor de animale;
    – daca au amenajamente ( fose pentru dejectiile lichide si platforme betonate petru cele solide ) sa porevina infestarea panzei freatice cu aceste dejectii ;
    – daca au la locul de stabulatie, acordul vecinilor ;
    – daca toate efectivele sunt inregistrate si luate in evidenta medicilor veterinari si au toate tratamentele medicale efectiate la zi ;
    – daca respecta normele tehnice de detinere proportional cu spatiile locatiei respective ;
    – daca respecta regulile si interdictiile instituite de fiecare primarie locala, cat priveste stabulatia, efectivele , distantele si locurile unde acestea pot fi amplasate… fata de vecini etc. etc.
    Sunt chestii pe care nu le controleaza absolut NIMENI si pe statul roman, cu toate autoritatile sale sanitar-veterinare ori de politie locala-i doare fix in „patina ” ! ! !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.