Pe lângă aqua-parkul de circa 8 milioane de euro, Creţu mai pregăteşte o cheltuială!


Peste 74.000 lei a pus la bătaie municipalitatea bistriţeană pentru atribuirea contractului privind elaborarea documentaţiei tehnico-economice la obiectivul de investiţii „Drum de acces şi utilităţi aferente Complexului sportiv polivalent” din Unirea. Firma câştigătoare va trebuie să realizeze proiectul tehnic, caietele de sarcini şi detaliile de execuţie şi să asigure asistenţa tehnică necesară.În urmă cu trei ani, municipalitatea a mai cheltuit alţi 80.000 lei pentru întocmirea studiului de fezabilitate, documentaţie întocmită de SC Civitas SRL. Lucrările pentru execuţia drumului de acces şi a utilităţilor aferente sunt estimate de firma care a întocmit SF-ul la circa 8,2 milioane de euro, din care C+M – 6,8 milioane de euro.

 

Pe lângă aceste cheltuieli, primarul Creţu vrea să demareze şi lucrările pentru realizarea unui aqua-parc în acelaşi Complex Sportiv polivalent – Wonderland – care deocamdată sunt estimate la circa 8 milioane de euro. Pentru documentaţia tehnico-economică a aqua-parcului, municipalitatea are de plătit aproape 600.000 lei, fără TVA.

La finele anului 2013, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a comandat întocmirea unui studiu de fezabilitate cu privire la „elaborarea fazelor de proiectare la obiectivul de investiţii «Utilităţi aferente amplasamentului COMPLEXULUI SPORTIV POLIVALENT din extravilanul mun. Bistriţa, localitatea componenta Unirea»”, pentru care municipalitatea a plătit 80.000 de lei, cu toate că estimările s-au ridicat la circa 300.000 lei pentru întocmirea acestei documentaţii.

Într-o primă fază, prin SF, investiţia a fost estimată la circa 14,5 milioane de euro. Consilierii locali au ales reevaluarea investiţiei, astfel că estimările au ajuns la circa 8,2 milioane de euro cu TVA inclus.

 

Comparaţii pe capitole de bază

Costurile estimate iniţial pentru execuţia utilităţilor au fost enorme, proiectantul propunând două variante: una de peste 16,3 milioane euro – din care C+M (n.r. – construcţii şi montaj) se ridică la 12,047 milioane euro, iar cea de a doua variantă este estimată la 14,46 milioane euro – din care C+M se ridică la 12,063 milioane euro. Potrivit studiului de fezabilitate intrat în dezbaterea consilierilor locali bistriţeni în luna mai, recomandată era cea de a doua variantă. Aleşii locali au respins atunci proiectul, întrucât suma propusă pentru investiţie a fost considerată nejustificat de mare. După recalculare, costurile au fost estimate la circa 8,2milioane euro, potrivit studiului de fezabilitate supus votului aleşilor locali o lună mai târziu.

Astfel, potrivit documentaţiei prezentate în luna mai 2014 consilierilor locali, din cei peste 14 milioane de euro estimaţi pentru asigurarea utilităţilor necesare Complexului Polivalent de pe Dealul Cocoşului, mai bine de jumătate, adică peste 7,5 milioane euro, ar fi trebuit cheltuiţi pentru amenajarea celor două căi de acces. Pentru amenajarea reţelei de apă, suma estimată se ridica la peste 712.600 euro, iar pentru amenajarea reţelei de canalizare estimările ajungeau la peste 286.000 de euro. De asemenea, pentru realizarea reţelei electrice, costurile erau estimate la aproximativ 2,9 milioane euro.

În urma recalculărilor, costurile s-au redus simţitor. Astfel, pentru amenajarea celor două căi de acces sunt necesari doar cu puţin peste 2,7 milioane euro, pentru amenajarea reţelei de apă s-a ajuns la suma de 442.385 euro, pentru reţeaua de canalizare costurile sunt estimate la 243.793 euro, în timp ce costurile pentru amenajarea reţelei electrice a ajuns la 532.085 euro.

Conform devizului general al investiţiei prezentat , consilierilor locali, în luna mai, cheltuielile pentru obţinerea şi amenajarea terenului se ridicau la peste 52.000 de euro, cheltuielile pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului (branşamente, reţele, utilităţi, drumuri) – circa 7.150 euro, cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică – 111.197 euro. De asemenea, cheltuielile pentru investiţia de bază (construcţii şi instalaţii, montaj utilaj, utilaje şi echipamente) se ridică la 12,87 milioane euro. La capitolul „alte cheltuieli”, suma prevăzută era de circa 1,41 milioane euro. Aici erau incluse organizarea de şantier ale cărei costuri sunt estimate la peste 112.000 euro, lucrări de construcţii pentru organizarea şantierului – 83.442 euro, cheltuieli conexe organizării – 28.844 euro; cheltuielile pentru comisioane, cote, taxe (CSC, ISC) – 126.468 euro, în timp ce cheltuielile diverse şi neprevăzute se ridică la aproximativ 1,2 milioane euro.

După recalculare, cheltuielile pentru obţinerea şi amenajarea terenului sunt estimate la 51.448 euro, cheltuielile pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului (branşamente, reţele, utilităţi, drumuri) au ajuns la circa 7.000 euro, cheltuielile pentru proiectare şi asistenţa tehnică au ajuns la 109.652 euro, în timp ce cheltuielile pentru investiţia de bază au fost reduse cu aproape 50%, ajungând la 6,8 milioane euro. De asemenea, la capitolul „alte cheltuieli”, suma prevăzută este acum de doar 809.400 euro, fiind redusă semnificativ suma estimată pentru „cheltuieli diverse şi neprevăzute”, sumă care a fost redusă la aproape jumătate din cât a fost iniţial preconizat, adică la 630.229 euro.

Astfel, după recalculare, totalul investiţiei este estimat la 8,2 milioane euro, din care C+M 6,5 milioane euro.

harta wonderland

Lucrări propuse

Pe scurt este vorba de amenajarea căilor de acces, a trotuarelor, a pistelor de biciclişti, asigurarea scurgerii apelor pluviale de pe suprafaţa străzilor de acces major pe amplasament în zona mediană a acestuia, din direcţia localităţii componente Unirea; amenajarea accesului din zona străzii Ghinzii – strada Valea Ghinzii din municipiul Bistriţa, pe toată lungimea sa, amenajare trotuare şi piste de biciclişti, asigurarea scurgerii apelor pluviale de pe suprafaţa străzii de acces; asigurarea alimentării cu apă de la reţeaua publică prin intermediul unui rezervor de 60 mc, după care apa este pompată spre rezervorul principal de 410 mc, care va alimenta tot complexul; canalizarea apelor uzate menajere se propune a se realiza prin pompare spre reţeaua publică, iar canalizarea pluvială se va deversa în râul Bistriţa; alimentarea cu energie electrică se va realiza de la staţia de 110/20kV amplasată pe str. Grănicerilor.

Practic, discutăm de amenajarea a două străzi, una având o lungime de 2,5 km, iar cealaltă de 1,08 km, ambele fiind prevăzute cu trotuare, dar şi cu piste pentru biciclişti. Totodată, la intersecţia dintre strada Ghinzii cu strada Valea Ghinzii se va reabilita podul existent care are o lungime de 10 m, iar pentru accesele la proprietăţi vor fi amenajate120 de podeţe. Reţelele de apă se vor întinde pe o lungime de aproximativ 3,5 km şi va fi amenajată şi o staţie de pompare a apei, în timp ce reţelele de canalizare vor avea o lungime totală de circa 1,8 km.

Finanţarea ar urma să fie asigurată din fonduri de la bugetul local şi „din alte fonduri locale legal constituite cu această destinaţie, conform listelor de investiţii aprobate potrivit legii”.Faţă de prevederile proiectului iniţial, şi aici ne referim strict la lucrările ce vor fi prestate, lungimea reţelei de canalizare este mai scurtă cu 60 de metri, fiind redusă de la 1.707 m la 1.647 m.

 

Urmează întocmirea documentaţiei tehnico-economice

Săptămâna trecută, Primăria Bistriţa a scos la licitaţie contractul privind elaborarea documentaţiei tehnico-economice la obiectivul de investiţii „Drum de acces şi utilităţi aferente Complexului sportiv polivalent” din Unirea.Valoarea estimată a fazei 2 de proiectare este de 74.262,95 lei fără TVA (16.468,11 euro).

Firma câştigătoare va trebuie să realizeze proiectul tehnic, caietele de sarcini şi detaliile de execuţie şi să asigure asistenţa tehnică necesară, precum şi documentaţia de obţinere a avizelor necesare, documentaţi de scoatere din circuitul agricol al terenului afectat de utilităţile publice. În plus în această fază va fi elaborat şi proiectul de organizare de şantier.

Întrucât licitaţia pentru atribuirea acestui contract este lansată doar de câteva zile, nu s-a înscris în cursă vreun ofertant. Data limită de depunere a ofertelor este 14 martie, iar evaluarea ofertelor va fi finalizată până pe 14 aprilie, potrivit anunţului postat pe SEAP de municipalitate.

2 COMENTARII

  1. Strada Bistritei cu acces direct catre Partia Cocosul este lasata camp de lupta si slalom urias printre gropile si noroiul care o imbraca.Vad ca nu este inclusa in nici un proiect de reabilitare in ceea ce priveste structura si utilitatile.PRIMORDIAL ESTE PLATA TAXELOR SI IMPOZITUL INTRAVILAN PE CARE BUZUNARELE CELOR CE LOCUIESC AICI IL SUPORTA AN DE AN SI ….SPERANTA ……

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.