Prin cartea „Distanţe”, apărută în 2010, la Editura Pescăruş-Pantelimon, Dora Alina Romanescu încearcă o „transhumanţă” a unor destine, însoţită de fermecătorul bagaj încărcat de sentimente, oameni, locuri şi obiceiuri din Ţara Năsăudului până la Marea cea Mare. Este, într-un fel, şi destinul autoarei (de regăsit, cu uşurinţă, în personajul Adela), pe numele din acte Saveta Georgescu, născută Bachiş, în comuna Rebra, din judeţul Bistriţa-Năsăud, şi „strămutată”, prin forţa proniei divine, la Mangalia.
Volumul intersectează iubiri şi personaje, întinse temporal pe parcursul a treizeci-patruzeci de ani, localizate istoriceşte între anii 1975-80 şi până în zilele noastre. Firul naraţiunii este brodat cu acel farmec (sistem) vale-deal, caracteristic geografiei transilvane, în jurul unei familii de învăţători români şi năsăudeni, Ana şi Iacob Scurtu, născuţi la Rebra, şcoliţi la faimosul Liceu pedagogic din Năsăudul lui Coşbuc şi Rebreanu, şi întorşi acasă, pentru a păstra tradiţia şi a lumina copiii satului natal, viitori intelectuali ai ţării şi ai lumii noi. În schimb, urmaşii lor, fiul Ştefan şi , mai târziu, nepotul Radu, zboară spre alte locuri şi profesii, să zicem, mult mai moderne şi în ton cu lumea capitalismului postrevoluţionar.
Dacă fiul Ştefan este obligat, prin încurcăturile căsătoriei şi a primei părţi a vieţii matrimoniale potrivnice să-şi „ia lumea-n cap”, ajungând, nici mai mult nici mai puţin, la Institutul de Cercetări Aeronautice din Canada şi lipsind aproape treizeci de ani din viaţa părinţilor şi a copilului, fără ca aceştia să cunoască ce i s-a întâmplat, în schimb nepotul Radu, care este, într-un fel, actorul principal şi preferatul autoarei, are o viaţă liniară, ca la carte. Elev şi student eminent, modest, frumos (şi un Făt-Frumos al romanului), foarte bine crescut, ajunge medic ortoped la Mangalia, unde devine, cu timpul, un foarte apreciat specialist şi, totodată, unul dintre cetăţenii de vază ai urbei, priten, la cataramă, cu primarul oraşului. Radu poartă mereu în rucsacul sufletului, dorul de Ardeal, de Năsăud şi Rebra, de tradiţii şi obiceiuri, locuri şi oameni, şi, în special de bunicii care l-au crescut.
În absenţa tatălui, evadat fortuit în „lumea nouă” şi a unei mame despre care lumea „s-a convins că Elena era frumoasă, dar vulgară, uşuratică şi foarte egoistă”, ah, femeile!
şi care mamă îşi părăseşte copilul, încă de la trei săptămâni, abandonându-l bunicilor dascăli de vocaţie, spre creştere şi educare, Radu se realizează excepţional moral şi profesional.
În jurul nepotului, autoarea creionează, cu uşurinţă, prsonaje însoţite de viaţa lor, cea de zi cu zi şi, mai ales, cea din sărbători, aparent ficţiune, dar, cei ce-au călcat Valea Rebrei ştiu că acestea există într-adevăr. Aşadar, Dora pleacă de la realitatea, uşor romantică şi idilică a celor două puncte importante ale vieţii, Rebra şi Mangalia, însoţite de oameni şi obiceiuri şi duce povara scrierii la o ficţiune romanescă luminos-existenţială.
Pentru că, orice s-ar spune, volumul „Distanţe” seamănă, ca două picături de apă dintr-un râu de munte, cu o serie din filmografia visului american.Şi anume, cea prezentă, pe ecranele lumii, de sărbători.
Cartea este ca un film color, luminos şi vesel, cu câteva căderi şi întortocheri, cu multă sinceritate şi dragoste şi care posedă, de-acum, spiritul Crăciunului, cu-acel happy-end caracteristic şi consacrat.
N-aş crede că acest spirit dăunează cărţii. Dimpotrivă. Mai degrabă vrea să prezinte lumea autoarei, şi, mai ales, sufletul acesteia, pe care-l oferă cititorilor.
O carte frumoasă, caldă şi liniştită, ca o seară de colind.
Traian Parva Săsărman
