Dosarul fostului agent BGS care a cauzat moartea lui Gheorghe Bolog înaintează târâş-grăpiş! Doar trei martori au fost audiaţi într-un an

1257

Aproape un an şi jumătate a trecut de când Florin Peter, fostul agent BGS, a fost trimis în judecată pentru omor, după ce cu un an mai devreme i-a provocat moartea lui Gheorghe Bologh, un fost sportiv de performanţă. De la debutul acestui proces au avut loc 16 termene, cam unul pe lună, şi nu se întrevede foarte repede o decizie a instanţei de judecată. La momentul incidentului, alături de Florin Peter a mai fost un agent BGS, Vlad Sergiu Ciuruş, care a fost şi el trimis în judecată în aprilie 2016, într-un alt dosar, acesta fiind acuzat de purtare abuzivă. Tânărul a scăpat ieftin, doar cu un avertisment.

 

După ce poliţiştii şi procurorii l-au acuzat pe Florin Peter de lovituri cauzatoare de moarte asupra lui Balogh Gheorghe, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi propus pentru arestare preventivă. Acesta a primit doar arest la domiciliu, măsură care a fost prelungită până spre finele lunii iunie, după care a fost pus sub control judiciar.

Fosta soţie a lui Gheorghe Balogh, dar şi fiica acestuia au fost neplăcut surprinse de faptul că instanţa a respins arestarea preventivă a agentului BGS. Asta, în condiţiile în care la acea vreme procurorii nu au contestat decizia judecătorilor de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi au acceptat în linişte măsura arestului la domiciliu aplicată lui Peter Florin. Cele două femei au bănuit în permanenţă faptul că s-ar încerca muşamalizarea cazului.

Cu toate acestea, fostul agent BGS a fost trimis în judecată, el fiind acuzat de omor, faptă încadrată la art. 188 NCP. Or, respectivul articol de lege spune foarte clar că „Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

 

Filmul incidentului, pe scurt

La jumătatea lunii aprilie 2015, într-unul dintre cele mai notorii şi rău famate localuri din Bistriţa şi anume barul de lângă gară, din staţia de taxi, Balogh Gheorghe, un bărbat de 51 de ani făcea gălăgie după ce consumase câteva pahare cu alcool.

Pe atunci se vorbea că angajaţii localului, care sunt obişnuiţi cu astfel de comportamente, ar fi apăsat butonul de panică, iar la scurt timp au apărut doiagenţi ai firmei de securitate BGS, firmă cu care are contract localul în cauză. Bărbatul scandalagiu a fost rapid identificat, iar unul dintre agenţi i-a aplicat o palmă chiar în local, după care l-a scos din local. Ce s-a întâmplat afară a rămas într-un con de umbră, întrucât camerele de supraveghere din local nu au mai surprins nimic.

Cert este că Bologh a ajuns acasă, acesta locuind chiar în zona gării, la câteva sute de metri de localul în care băuse. Acasă, bărbatul nu a reuşit să povestească celor cu care locuia ce s-a întâmplat, astfel că nimeni nu şi-a dat seama ce probleme are.

După aproximativ 5-6 ore, GheorgheBologhavea să-şi dea duhul în baia apartamentului, medicii ajunşi la faţa locului neputând decât să constate decesul. Aceştia au anunţat poliţia, după ce moartea luzi Bologh a fost catalogată drept una suspectă. După necropsie, legiştii au constatat că GheorgheBologhdecedase din cauza unei insuficienţe circulatorii acute, hemoragie internă şi ruptură de mezenter, în abdomenului victimei fiind depistat peste un litru de sânge.

La patru zile după moartea lui Bologh a apărut şi primul suspect, Florin Peter, un agent de pază al BGS, în vârstă de 23 de ani, din Slătiniţa. Acesta era chiar agentul care l-a scos pe Bologh afară din local înainte cu 5-6 ore să moară. Astfel a apărut şi întrebarea: dacă agentul de pază l-a snopit în bătaie pe bărbat şi mai mult există şi martori, după cum susţineau surse apropiate anchetei, de ce nu a fost anunţată poliţia atunci şi de ce a avut nevoie poliţia de 4 zile pentru a-l identifica pe suspect?

Cam tot atunci a fost anunţată şi presa de cele întâmplate, după ce preţ de patru zile nici Spitalul Judeţean şi nici Poliţia nu au suflat nicio vorbă.

Florin Peter a fost trimis în judecată pe 10 decembrie 2015, el fiind acuzat de omor. După verificarea legalităţii rechizitoriului, judecata pe fond a început în aprilie anul trecut, la un an după decesul lui Gheorghe Bologh.

bar bistrita

Barmana a povestit ce s-a întâmplat în local

Deşi până acum au avut loc 16 termene în dosar, instanţa a reuşit să audieze doar trei martori. Doi au fost audiaţi în septembrie 2016, iar cel de-al treilea în februarie anul acesta. De asemenea, propuneri pentru audiere de martori au mai fost, însă fie nu au fost identificaţi corect, fie au fost respinşi, fie nu s-au putu prezenta în faţa instanţei din motive obiective. Una peste alta, deşi nu este un dosar foarte complicat, procesul înaintează foarte greu.

Deocamdată, ultimul martor care a dat declaraţii în faţa instanţei este barmana care a fost de serviciu în noaptea incidentului, Daciana Morariu. Femeia a povestit cum au decurs evenimentele în incinta localului, unde cei doi agenţi de pază erau deja prezenţi. Bologh, un obişnuit al barului, băuse, iar la un moment dat încercase să îi ia banii unui coleg de pahar.

„Era seara când a venit domnul al cărui nume nu îl cunosc dar îl cunosc după porecla sa «Unguru» (n. r. – Gheorghe Bologh). Era în jurul orei 9, nu mai ţin minte. A intrat în local şi a comandat 100 ml de rachiu de prună. În local erau ceva oameni la două mese. Nu a avut bani să îşi plătească consumaţia. I-am dat băutura, i-am dat-o înainte pentru că ştiam că vine şi plăteşte ulterior. A procedat de mai multe ori în felul acesta. (…) A stat la bar şi a consumat băutura respectivă. După care a venit un om care a comandat o bere Ursus, plătindu-i şi lui consumaţia. Mi s-a părut că erau prieteni, dar nu ştiu exact. «Unguru» a cerut un pahar şi a plecat la o masă unde se afla un domn mai în vârstă şi mai era un domn pe care nu l-am mai văzut anterior. Nu l-am mai văzut anterior nici pe domnul bătrân care stătea la masă. A intrat în poveste şi la un moment dat a venit bătrânul la bar şi a cumpărat un pachet de ţigări, dându-mi 100 de lei. I-am dat restul şi a plecat l masă. (…) s-a întors la masa unde se afla «Unguru». La un moment dat mi-a zis bătrânul să-mi iau o cafea că mi-o plăteşte dânsul. Scoţând banii din buzunar să vină să-mi plătească cafeaua, domnul «Unguru» i-a smuls banii din mână. Nu ştiu dacă toţi sau doar o parte. Am observat că îi avea în mână. Am strigat la băieţii de la BGS care se aflau în bar, să vină că «Unguru» i-a luat banii bătrânului. I-am spus lui «Unguru» să-i dea banii dar nu a vrut după care au intervenit băieţii de la BGS, respectiv inculpatul şi mai era un băiat. (…) Băieţii de la BGS i-ai spus şi ei lui «Unguru» să restituie banii, dar acesta a refuzat. Cei doi băieţi de la BGS l-au încadrat pe «Unguru», l-au prins fiecare de braţ şi l-au scos afară. Precizez că «Unguru» nu a manifestat rezistenţă când a fost scos afară. Cei de la BGS nu l-au tras şi nu l-au târât. Unul din cei doi băieţi de la BGS i-au tras o palmă lui «Unguru» peste faţă, dar nu ştiu care dintre ei. Nu am văzut să îl lovească cu pumnii. Nu am văzut pe acesta să cadă jos. După ce l-au scos afară pe «Unguru» nu am văzut ce s-a mai întâmplat, iar uşa a fost închisă când au ieşit. A mai rămas un telefon al lui «Unguru» în incinta barului, ori l-a uitat, ori a căzut jos. Mi-a fost adus de inculpat. Nu ştiu de unde l-a adus, de pe masă, de pe jos. Precizez că inculpatul a luat telefonul din incinta barului. Nu ştiu să îl fi luat de la «Unguru»”, a declarat barmana în faţa instanţei.

Femeia a mai arătat că Bologh nu se plânsese în acea seară că l-ar fi durut ceva, şi că atunci când apăruse în bar nu părea să fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice. De altfel nici după ce consumase suta de rachiu şi o bere nu dăduse senzaţia că ar fi beat, iar comportamentul acestuia era unul normal. Celor doi agenţi BGS, Bologh nu le-a adresat nici un cuvânt jignitor, susţine femeia. După ce l-au scos din local pe Bologh, Peter şi Ciuruş au revenit în local după 5 minute şi, conform barmanei, nu arătau ca şi cum s-ar fi bătut.

 

Urmează audierea altor martori

Chiar dacă au fost audiaţi de instanţă deocamdată doar trei martori, se pare că numărul celor care vor sunt propuşi de părţi spre a fi audiaţi este mult mai mare. Prezentarea acestora în faţa instanţei de judecată este una dificilă se pare, astfel că s-a dispus aducerea lor cu mandate de aducere.

2 COMENTARII

  1. barmanita se teme criminalu in libertate omu mort cautati criminalu bagatil 10 ani co mai stat si alti 8 :)))) poi asa sa faci sa iei viata la un om si beat frate laso.. adevaru ca sunt criminali sportivi is luptatori dati afara pt comportamente indecente si se angajeaza ca forte de securitate cas criminali dal in masa ma bagal la pirnaie

  2. Ar trebui modificata aceasta procedura tampita. Orice martor ( sau oricare alta parte din proces ) , odata audiat de un anume magistrat, ar trebui sa fie audiat o singura data, fara sa mai tot fie chemat si dus „cu sau fara fortza”… sa mai fie inca odata si inca odata… la o anumita instanta de judecata, pentru acelasi lucru . Ce… daca este audiat de un procuror… nu este valabil, sau ce ? Haideti ca noi singuri ne ingreunam situatia si noi singuri complicam lucrurile. Odata audiat cineva de politie si apoi confirmat de un procuror magistrat, consider ca este suicient. Ptr ce mai trebuie dusi de atatea ori si in fata judecatorilor ?
    Pai vedeti? De aceia procesele sunt interminabile, lungi in timp si pana ajunge cineva sa fie condamnat pentru o crima, aproape ca-si ispaseste pedeapsa in inchisoare si prin aresturile politiei… sau efectiv este lasat liber… sa mai „omoare ” si pe altii…
    O procedura cat se poate de tampita si de prost gandita si facuta !

LĂSAȚI UN MESAJ