Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, recunoaşte că este o lipsă de comunicare în USL, accentuând totodată că aceasta se manifestă şi la Bistriţa. Potrivit preşedintelui liberal bistriţean, el nu s-a mai întâlnit cu omologul său social-democrat – Radu Moldovan, preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud – de aproximativ patru luni pentru a discuta asupra probelemelor ivite la nivel judeţean în USL.

„Este o lipsă de comunicare în USL şi aş trage un semnal de alarmă chiar şi la Bistriţa. Avem exemple unde ar putea să ne ducă lipsa de comunicare, avem cazul Parlamentului, avem poate cazul USL la nivel naţional de multe ori. N-am mai discutat cu preşedintele PSD BN de poate patru luni de zile aplicat despre ce înseamnă USL în judeţul Bistriţa-Năsăud. N-am lansat o invitaţie scrisă, doar o invitaţie verbală acum câteva luni în care spuneam că trebuie să ne vedem cel puţin o dată pe lună să discutăm despre problemele USL în judeţul Bistriţa-Năsăud. Să ne înţelegem, vina e a amândurora, şi a mea în calitate de preşedinte al PNL că n-am insistat, că n-am făcut poate o adresă oficială către PSD. E vorba de doi copreşedinţi ai USL care trebuie să se pună la masă şi să discute problemele care sunt în teritoriu, pentru că astăzi, şi v-o spun cu sinceritate, sunt comune  unde USL nu funcţionează în judeţul Bistriţa-Năsăud, unde avem diferenţe de opinie primari şi viceprimari, între primari şi consilieri. Lucrurile astea se pot rezolva printr-o comunicare. Lăsaţi-mă să fac în ianuarie o analiză împreună cu preşedintele Radu Moldovan şi acolo unde lucrurile nu se rezolvă să venim şi să spunem: lucrurile astea nu le-am rezolvat”, a declarat liderul PNL BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.