Patru soldați turci au fost uciși și doi răniți, vineri, în urma exploziei unei bombe în provincia Mardin, din sud-estul Turciei, relatează Reuters, citând surse din serviciile de securitate turce.

Deflagrația a avut loc la trecerea unui vehicul militar în care se aflau soldați turci.

Zona de sud-est a Turciei este lovită de câteva luni de un val de violențe odată cu intensificarea confruntărilor între forțele turce și rebelii separatiști kurzi.

Un acord de încetare a focului între armata turcă și Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a fost încălcat în iulie anul trecut, pe fondul acuzațiilor reciproce în urma stagnării negocierilor de pace.

Peste 40.000 de persoane au murit în conflict după ce PKK a început insurecția armată, în 1984. PKK, care susține că luptă pentru autonomia kurzilor din regiune, este considerată organizație teroristă de către Turcia, Uniunea Europeană și SUA.

Începând din luna iunie a anului trecut, în Turcia s-au înregistrat mai multe atacuri cu bombă, unele fiind revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic, potrivit autorităților de la Ankara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.