Doi bărbați din Bistrița au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de şantaj, deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori, efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive şi trafic de droguri de risc.

Cei doi bistriţeni riscă să fie arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

 

 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud și procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud cercetează doi bărbați, ambii din Bistrița, bănuiți de comiterea infracţiunilor de şantaj, deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori, efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive şi trafic de droguri de risc.

Activitățile investigative în cauză s-au derulat cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La data de 28 martie a.c., la locuințele bărbaților, au fost efectuate trei percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate: suma de 11.412 de lei, un dispozitiv tip handheld skimmer – folosit la citirea cărţilor de credit, un dispozitiv folosit la inscripţionarea şi citirea de cărţi de credit, carduri bancare și nebancare, precum și alte instrumente și dispozitive auxiliare folosite pentru  falsificarea instrumentelor de plată electronică. De asemenea, a fost ridicat un plic care prezintă urme de substanţă pulverulentă de culoare albă.

 

3 (1) 4 (1)

În cauză, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de două persoane bănuite de comiterea faptelor, urmând ca ulterior să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.