Senatorul Dorin Dobra a avut o întâlnire de lucru cu doamna ministru Cristiana Pașca-Palmer, pe tema timbrului de mediu din România.

„În cadrul întrevederii am arătat doamnei ministru preocupările privind această taxă percepută la înmatricularea autovehiculelor în România, precizând că demersurile mele au la bază solicitările extrem de numeroase ale cetăţenilor din judeţ şi din toată ţara.
Cu această ocazie, am înaintat doamnei ministru Cristiana Pașca-Palmer propunerea susţinută public într-o interpelare adresată, încă din anul 2015, guvernului de la acea vreme, respectiv luarea în considerare a eşalonării taxei auto pe o perioadă între 5 şi 10 ani, plătibilă fie autorităţilor publice locale în cadrul impozitului auto datorat anual, fie Direcţiilor Generale de Finanţe.
Eşalonarea acestei taxe ar rezolva, în mare măsură, problema foarte multor cetăţeni, şi ar clarifica situaţia de pe drumurile publice a maşinilor înmatriculate în alte ţări, cu preponderenţă în Bulgaria, urmând ca în viitorul apropiat problema taxei auto să fie luată în discuţie la nivelul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor”, informează Dobra.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.