Blocul care se doreşte a fi ridicat pe strada Ştefan cel Mare din Bistriţa este contestat din toate părţile. Instituţia Prefectului a acţionat în judecată municipalitatea, mai precis Consiliul Municipal Bistriţa, şi cere anularea unei hotărâri de consiliu local prin care a fost aprobat un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) de care Ştefan Iloaie, cel care vrea să construiască imobilul respectiv avea nevoie pentru pasul următor – obţinerea autorizaţiei de construire.

Dacă iniţial se părea că instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud va pronunţa foarte repede o hotărâre, magistratul care judecă dosarul, Anca Petruţa Marica, a ajuns la concluzia că este necesară suplimentarea probatoriului în sensul desemnării unui expert în materie de urbanism care să arate cine are sau nu dreptate.


Pregătirile noii construcţii par să se fi făcut în taină, locuitorii din zonă nefiind anunţaţi, iar panoul de informare fiind şi el inexistent. Informarea a fost „mimată” cu un anunţ în ziarul Răsunetul şi respectiv Mesagerul.

Constructorul a „rezolvat” însă tot ce trebuie la Primăria Bistriţa. În luna martie a anului trecut, pe masa consilierilor locali s-a aflat un plan urbanistic de detaliu pentru noua construcţie. Documentaţia a fost votată cu ochii închişi de către consilieri, deşi s-a atras atenţia şi atunci asupra neregulilor. PUD-ul a fost votat de către 15 consilieri din 18 prezenţi.

Comisia pentru Dezvoltare Urbană şi cea Tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism a Consiliului Municipal au dat rapoarte favorabile. Asta contrar faptului că arhitecţii, membri ai Comisiei tehnice de urbanism din cadrul Primăriei Bistriţa, comisie în care se discută şi se analizează toate documentaţiile de urbanism ale celor care intenţionează să demareze lucrări de construcţii pe raza municipiului, au votat contra acestui PUD. Şi asta nu o dată, ci de două ori. Cu toate acestea, PUD-ul a primit din partea consilierilor din comisiile de specialitate ale legislativului local, aviz favorabil a doua oară. Culmea, comisia tehnică de amenajare a teritoriului în prima fază nu a aprobat acest proiect, 8 consilieri din 13 votând împotriva sa. La câteva zile distanţă, surpriză însă, consilierii s-au sucit cu 180 de grade şi, după ce ar fi intervenit primarul Ovidiu Creţu, au decis să aprobe acest proiect de hotărâre.

 

Secretarul Gaftone nu a semnat de legalitate. Ce nereguli semnalează

Aceste aspecte reies dintr-o adresă remisă Instituţiei Prefectului de Floare Gaftone, secretarul municipiului Bistriţa, în care aceasta precizează motivul pentru care nu a semnat pentru legalitate proiectul de hotărâre prin care PUD-ul a fost aprobat de Consiliul local.

Dar să vedem ce spune secretarul Floare Gaftone că nu este în regulă în documentaţia depusă de Leon Iloaie la Primăria Bistriţa, asta lăsând la o parte faptul că proiectul de hotărâre a fost adus în faţa consilierilor locali după începerea şedinţei ordinare din data de 25 martie 2016.

În primul rând, arată secretarul Gaftone, nu s-a stabilit în conţinutul proiectului de hotărâre perioada de valabilitate a documentaţiei, conform normelor legale în domeniu de urbanism. Mai apoi, nu s-au respectat în totalitate prevederile unei HCL din 2011 prin care s-a aprobat Regulamentul local referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism sau de amenajare a teritoriului municipiului, respectiv etapa 1 – etapa pregătitoare PUD. Din acelaşi Regulament nu a fost respectată nici modalitatea de notificare a proprietarilor parcelelor vecine astfel încât cei care au obiecţii la documentaţie să o poată face în termenul legal.

În documentul transmis Instituţiei Prefectului, secretarul Gaftone mai precizează că Leon Iloaie a mai solicitat şi a obţinut mai multe certificate de urbanism în perioada 2013 – 2016, astfel că a constatat că „cel puţin două au conţinut diferit la regimul tehnic”. În cel obţinut în 2015, în baza căruia s-a întocmit PUD-ul, lipsesc reglementările urbanistice privind retragerile de parcelă. De asemenea, nu se specifică în documentaţie dacă noua construcţie respectă suprafaţa maximă privind spaţiile comerciale, şi nici locurile de parcare aferente construcţiei nu sunt suficiente aşa cum prevăd normele în materie de urbanism local aprobate prin regulament – 1 loc de parcare aferent fiecărui apartament. Astfel, pentru cele 26 de apartamente prin documentaţie erau prevăzute doar 10 locuri de parcare la subsolul imobilului, iar alte 6, supraterane, în partea de sud-est, din care două ar fi aparţinut primăriei. În plus, arhitecţii şi urbaniştii din cadrul comisiei de urbanism, mai spune Floare Gaftone, au pus la îndoială documentaţia cu privire la corectitudinea Studiului de însorire.

 

Inspectoratul Teritorial în Construcţii are aceeaşi versiune: Documentaţia nu este în regulă

În acelaşi dosar a fost împrocesuat şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, ai cărei reprezentanţi susţin şi ei că documentaţia nu este în regulă.

„Documentaţia de urbanism PUD «imobil locuinţe colective în regim de înălţime S+P+4E+2ER cu spaţii comerciale la parter», aprobată cu HCL nr. 53/31.03.2016, (…) nu este întocmită conform Ghidului privind Metodologia de elaborare şi conţinu – cadru al Planului Urbanistic  de Detaliu (…), şi anume din documentaţie lipsesc următoarele:

  • Notificările (către proprietarii imobilelor din vecinătate) potrivit anexei nr. 3 la HCL nr. 151/29.11.2011 (…)
  • Avizul ISU- PSI, aviz sanitar, aviz siguranţa circulaţiei, avizele gestionarilor de reţele edilitare, studiul geotehnic (…)Avizele mai sus menţionate nu au fost solicitate prin certificatul de urbanism CU nr. 1855/30.09.2015.
  • Certificatul de urbanism nr. 1855/30.09.2015 a fost emis în scopul „întocmire documentaţie PUD (…)
  • În documentaţia controlată nu este respectată retragerea faţă de aliniament aşa cum este prevăzut la articolul 5 a-a Amplasarea Clădirilor faţă de aliniament din PUG Bistriţa (…). Clădirea propusă este retrasă 3 m şi nu 6 m. Această distanţă se poate reglementa doar prin documentaţie de urbanism PUZ (…), şi nu prin documentaţie de urbanism PUD”, arată Inspectoratul. Lista neregulilor nu se opreşte aici, fiindcă se fac referiri, printre altele, şi la regimul de înălţime impusă prin reglementările urbanistice pentru zona respectivă”, se arată în documentul depus la dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

„Având în vedere neconformităţile constatate, rezultă faptul că certificatele de urbanism nr. 1855/30-09.2015 şi nr. 154/20.02.2014 au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 350/2001 şi art.6 din Legea nr. 50/1991”, conchid reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii,

 

Primăria, nu şi nu

Primăria nu se lasă cu una cu două şi în întâmpinarea depusă la dosar încearcă să demonteze atât cele învederate de Instituţia Prefectului şi de secretarul Floare Gaftone, dar şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii, motivând că de fapt nu a fi fost nevoie de un PUZ pentru noua construcţie întrucât amprenta la sol nu se modifică absolut deloc, iar avizele nu sunt necesare în faza PUD. De fapt, în opinia municipalităţii toate sunt în regulă, asta deşi mai multe instituţii ale statului, dar şi specialişti în materie de urbanism susţin contrariul.

 

Expertul va înclina balanţa

Pentru a rezolva problema, judecătoarea Anca Petruţa Marica a decis că în speţă este nevoie de opinia unui expert tehnic în domeniu. Acestuia, instanţa i-a cerut să stabilească dacăPUD aprobat prin HCL nr. 53/31.03.2016 contravine sau nu reglementărilor urbanistice de nivel superior şi dacă Planul Urbanistic de Detaliu, modifică sau nu reglementări ale acestor planuri şi regulamente de urbanism, în vigoare la momentul emiterii sale, să verifice dacă au fost încălcate anumite prevederi punctuale din Regulamentul local de urbanism. De asemenea, expertul trebuie să stabilească dacă hotărârea de consiliu local în cauză a fost aprobată cu respectarea PUG Bistriţa în vigoare şi dacă a fost întocmităconform reglementărilor şi metodologiei în domeniu, dar şi dacă este legal ca modificările aduse prin documentaţia controlată puteau fi aprobate prin documentaţie PUD, iar nu printr-o documentaţie PUZ.

Următorul termen în dosar a fost stabilit pentru finele lunii mai.

1 COMENTARIU

  1. La Nasaud cate ilegalitati sunt si blocul tot se construieste. Cu oameni platiti la negru, fara echipamente de protectie, cu autorizatia de constructie ilegala, constatata de o instanta de judecata.Si intrr-o zona unde nu nu permite Regulamentul de urbanism constructii de blocuri. Casele vecinilor daca mai raman in picioare, asta pe nimeni nu intereseaza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.