Procurorii DNA au solicitat, luni, Guvernului, Senatului și Ministerului Justiției documentele oficiale legate de modul în care a fost adoptată OUG cu privire la funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Termenul este scurt. Dacă până marți documentele nu vor fi pe masa DNA, procurorii le vor ridica de la sediile instituțiilor. Ei suspectează că OUG a fost dată pentru a servi interesele Carpatica Asig, informează dcnews.ro.

 

DNA cere documentele legate de întocmirea notei de fundamentare a OUG și avizul de legalitate. În referatul în care DNA a solicitat instanței arestarea omului de afaceri Ilie Carabulea și a lui Marian Mîrzac, membru neexecutiv în Consiliul de conducere al ASF, se arată că OUG a fost promovată în Guvern în octombrie 2013 pentru a proteja interesele firmei de asigurări Carpatica. Nota de fundamentare a ordonanței a fost semnată de Daniel Chițoiu, ministrul demisionar al Finanțelor. Șeful ASF este Dan Radu Rușanu, nașul familiei Chițoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.