Deputatul Ioan Oltean a intrat în colimatorul procurorilor anticorupţie care l-au pus sub urmărire penală zilele trecuta şi mai mult decât atât cer Camerei Deputaţilor să încuviinţeze arestarea preventivă a acestuia. Ce s-a întâmplat în momentele anterioare deciziei anchetatorilor de a-l pune sub urmărire pe liderul liberal bistriţean, frizează însă ridicolul, fiind de-a dreptul un circ ieftin menit să astâmpere setea opiniei publice în ceea ce priveşte vânătoarea corupţilor din România. Sunt însă voci care susţin că problemele de care are parte acum Ioan Oltean i se trag de la faptul că acesta nu a vrut să se retragă în glorie de pe scena politică.

Dacă Ioan Oltean va fi arestat sau nu preventiv va stabili doar instanţa de judecată, însă după cum se prezintă acuzaţiile aduse deputatului bistriţean, acestea se bazează pe denunţuri, care, culmea, vin din partea unor persoane strânse cu uşa de procurori. Singurul lucru cert este relaţia foarte strânsă cu fosta preşedintă ANRP, inculpată şi ea în acest dosar, dar şi în altele similare, CrinuţaDumitrean.

 

 

Săptămâna trecută, o altă bombă lansată de Direcţia Naţională Anticorupţie a lovit clasa politică şi mai ales curtea PNL. Doi deputaţi liberali sunt implicaţi într-un nou dosar al retrocedărilor ANRP – Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu.

Teodorescu însă, spre deosebire de Oltean, a fost membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Dar iată care sunt acuzaţiile aduse celor doi deputaţi.

Potrivit DNA, Cătălin Teodorescu (trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză), este acuzat de comiterea infracţiunii de „abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”.

Ioan Oltean este acuzat de trafic de influență şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

 

Ce spune DNA

Faptele pentru care celor doi deputaţi li se aduc aceste acuzaţii s-ar fi petrecut în urmă cu 5 ani.

„La data de 17.06.2010, suspectul Teodorescu Cătălin Florin, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, împreună cu alţi inculpaţi care au făcut parte din aceeaşi comisie (Dumitrean Nicoleta Crinuţa – Preşedinte, Diacomatu Sergiu Ionuţ, Teodorescu Cătălin Florin, Baciu Remus Virgil, Marko Attila, Constantinovici Rodica și Alexandru Lăcrămioara) prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, a aprobat raportul de evaluare prin care un teren în suprafață de 61.857 mp situat în municipiul Pitești a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire cesionarului Rotaru Mihai, inculpat în cauză. Terenul a fost supraevaluat cu suma de 87.291.596 lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat și avantaj patrimonial pentru Rotaru Mihai.

Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011.

Inculpatul Rotaru Mihai, beneficiar al sumei de 108.932.000 lei (aprox. 25 milioane euro) cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei A.N.R.P., mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces in instanță.

De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat că deputatul Oltean Ioan, care avea relații cointeresate cu cesionarul Rotaru Mihai și cu președinta A.N.R.P Dumitrean Nicoleta Crinuţa, și-a exercitat influența la aceasta din urmă pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului. În schimb cesionarul Rotaru Mihai i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii”, se arată într-un comunicat al DNA.

 

Oltean, turnat la DNA de un fost puşcăriaş

Faptul că Ioan Oltean ar fi primit cei 600.000 de euro de la Mihai Rotaru pentru urgentarea şi aprobarea dosarului de despăgubire, reiese din denunţul preotului Ioan Alexandrescu de la Biserica din Chitila, acolo unde se presupune că deputatul bistriţean ar fi primit banii. Respectivul preot areînsă, din 2012, o condamnare de doi ani şi jumătate de închisoare cu executare, primită tot într-un dosar de retrocedări ANRP, după ce în 2011 el a fost înhăţat de procurori şi a stat chiar o vreme în arest preventiv. Preotul a intervenit la ANRP-ul condus de CrinţaDumitrean pentru a grăbi o despăgubire. În acest dosar nu apare nici un nume a vreunui personaj politic sau cu legături în lumea politică.

 

Denunţătorii, oameni credibili?

În acest punct, trebuie accentuat faptul că sunt mult prea multe dosare care au la bază denunţuri împotriva unor personaje cheie de pe scena politică românească, care provin de la persoane implicate în dosare penale grele şi riscă ani grei de puşcărie. Prin respectivele denunţuri, denunţătorii încearcă să-şi mai reducă din pedeapsă. A nu se uita cazul lui Dinu Pescariu, implicat în dosarul Microsoft, care a turnat bine la DNA şi a scăpat de orice acuzaţie, el fiind scos de sub urmărire penală, deşi era una dintre verigile importante în această cauză, unul dintre personajele active în caracatiţa infracţiunilor comise de cei ale căror nume sunt precizate în acest dosar.

 

Circ de doi bani, marca DNA

Până să fie pus sub acuzare Ioan Oltean, opinia publică din România a avut parte de un circ ieftin marca DNA atunci când vine vorba de o faţă politică subţire.

Liderul liberal a fost aşteptat de o armată de procurori şi mascaţi la aeroportul Otopeni, acesta revenind în Capitală după ce cu o zi mai devreme ajunsese acasă la Bistriţa. Ca să nu mai vorbim de prezenţa „subită” a jurnaliştilor, care probabil au visat peste noapte acţiunea DNA cu privire la Oltean.

Un singur lucru reiese în mod clar de aici, şi anume faptul că Ioan Oltean fusese cu siguranţă citat de procurorii DNA pentru a da declaraţii în noul dosar. În condiţiile date se naşte o întrebare: de ce a mai fost nevoie să fie aşteptat la aeroport de procurori şi să fie dus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu mandat de aducere sub escortă, când omul se dusese de bunăvoie înapoi la Bucureşti exact pentru a fi audiat?

 

Pus pe o listă neagră cu două săptămâni mai devreme

O altă ciudăţenie este o listă, întocmită de Iniţiativa România, organizaţie înfiinţată în urma protestelor de stradă, dată publicităţii în urmă cu circa două săptămâni, prin intermediul căreia se cerea liderilor PSD, PNL, UDMR, UNPR, ALDE şi MP excluderea din partid a 128 de politicieni cu dosare penale sau condamnări, în special pentru fapte de corupţie. Pe lista neagră se află politicieni precum fostul premier Victor Ponta, preşedintele PSD – Liviu Dragnea, primarul suspendat al sectorului 1 din Capitală, Andrei Chiliman (PNL), Ecaterina Andronescu (senator PSD), dar şi Ioan Oltean (PNL).

În dreptul numelui deputatului bistriţean stă menţionat „urmărit penal de DNA pentru folosire influenţei sau autorităţii funcţiei de vicepreședinte/secretar general al unui partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată și infracțiunea de favorizarea infractorului”, care face referire de fapt la un alt dosar instrumentat de procurorii DNA începând din 2012 pe numele fostului secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Ioan Andreica şi Liviu Rusu, fostul preşedinte CJ BN. Dosarul însă a intrat inexplicabil într-o amorţire adâncă, fără ca cineva să mai pomenească de el şi fără ca cineva să fie trimis în judecată. Probabil din prea multe probe consistente…

În prezentul dosar al retrocedărilor, singura evidenţă în ceea ce îl priveşte pe Ioan Oltean este relaţia foarte apropiată a acestui cu CrinuţaDumitrean, fosta şefă a ANRP. Ascensiunea CrinuţeiDumitrean i se datorează în mod exclusiv lui Ioan Oltean.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.