În această săptămână, specialiştii din cadrul Serviciului Control pe Teren al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Bistriţa – Năsăud, ca urmare a numeroaselor sesizări făcute de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” cu privire la incendierea unor suprafeţe mari de terenuri, au făcut verificări la faţa locului, în vederea identificării acestor nereguli ce contravin bunelor condiţii agricole şi de mediu.

 

 

Fermierii care au depuse cereri de plată pe suprafaţă şi au incendiat resturile vegetale de pe suprafeţele declarate, riscă sancţiuni ca urmare a încalcării cerinţei GAEC 6.2. De asemenea, fermierii care deţin suprafeţe de teren care au fost incendiate din cauze necunoscute, trebuie să prezinte la A.P.I.A. Bistriţa – Năsăud, în termen de 10 zile lucrătoare de la producerea evenimentului, o copie a sesizării făcute către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa – Năsăud sau către I.S.U. „Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud, pentru a preîntampina eventualele penalizari.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgentă (IGSU) a încheiat cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Protocolul de colaborare nr. 148/3655/77288 din 06.06.2014 privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil (GAEC 5) şi la arderea pajistilor permanente (GAEC 8). Astfel, prin acţiuni comune, se urmăreşte reducerea cazurilor de ardere a miristilor şi a vegetaţiei, prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispozitii, de către toate cele trei instituţii semnatare ale protocolului, care pot duce inclusiv până la neacordarea subvenţiei agricole pentru parcelele de teren în cauză.

Reamintim faptul că, arderea miristilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinatăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor. Toate incendiile, indiferent de natura lor, trebuie anunţate la numărul de telefon 112, număr unic pentru situaţii de urgenţă, apelul fiind gratuit în toate reţelele de telefonie fixă şi mobilă.

De asemenea, pe fondul creşterii alarmante a numărului de incendii la fondul forestier la nivel national, Guvernul României a adoptat, pe data de 23 aprilie 2013, Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

 

Prezenta ordonanţă a fost publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 267 din 13.05.2013 şi reglementează contravenţiile, sancţiunile şi modul de aplicare al acestora, după cum urmează:

– Art. 14, alin. 1, lit. f): constituie contravenţie arderea pajiştilor permanente;

– Art. 14, alin. 2, lit. a): contraventia prevazuta la art. 1, lit. f) se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei pentru persoana fizică, respectiv cu amendă de la 25.000 la 50.000 pentru persoana juridică.

 

foto credit: APIA Bistriţa Năsăud – www.facebook.com/isubistrita

1 COMENTARIU

  1. Pai vedeti ? Tocmai „incendierea” demonstreaza faptul ca foarte multi, au terenurile declarate la APIA, dar nu si le lucreaza si sunt napadite de vegetatie si de buruieni, pe care nu le poate inlatura decat prin incendiere – ceea ce duce la degradarea calitatii solurilor… Ce alta demonstratie mai vreti ?
    Un teren lucrat si pazit, nu poate fi incendiat, ca n-are ce „arde” cata vreme nu sunt resturi vegetale uscate aiurea, inafara perioadei culturilor iesite la maturitatea lor pentru recoltare si care pot fi incendiate prin „inductie” de la cei care dau foc terenurilor nelucrate… din imediata vecinatate .
    Unde sunt „ardaii” de alta data , prin care Primariile Locale supravegheau „hotarele” sale ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.