Consilierul local Adrian Florin Chereji pare să îi pună beţe în roate primarului Ovidiu Creţu, cu ajutorul unor sesizări făcute la Curtea de Conturi. Inspectorii instituţiei au fost zilele trecute în control la Primăria Bistriţa, asta în condiţiile în care ultima astfel de vizită a fost făcută în urmă cu mai puţin de două luni.

 

Angajaţii Primăriei Bistriţa au avut de dat explicaţii, zilele trecute, pentru a doua oară în ultimele două luni, inspectorilor Curţii de Conturi, cu privire la cheltuirea banului public.

Acest control nu a fost unul „de rutină”, acela desfăşurându-se în urmă cu mai puţin de două luni. Se pare că controlul celor de la Curtea de Conturi vine ca urmare a sesizărilor făcute de către consilierul local Adrian Florin Chereji.

De plângerile făcute de consilierul local Adrian Florin Chereji este la curent primarul Ovidiu Creţu, care a precizat în cadrul ultimei conferinţe de presă că deja are 11 petiţii făcute de acesta la Curtea de Conturi.

„Sunt petiţii făcute de domnul Chereji împotriva mea, personal, la Curtea de Conturi, inclusiv la nivel naţional”, a precizat primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu.

Adrian Florin Chereji spune că nu sunt 11 petiţii, ci doar trei, depuse în ani diferiţi, pentru chestiuni diferite.

 

Pârtia de schi, printre proiectele cu probleme semnalate de Chereji

Unul dintre proiectele care l-au determinat pe Adrian Florin Chereji să sesizeze Curtea de Conturi este pârtia de schi, care a înghiţit sume consistente până acum, în ciuda faptului că nu a fost utilizată nici măcar o zi. Aceasta a fost realizată printr-un credit bancar, în ciuda faptului că iniţial se prevedea accesarea de fonduri europene şi chiar un eventual parteneriat public-privat.

„Doresc să menţionez că SF-ul este greşit, firma care l-a elaborat nefiind de specialitate; nu vor putea fi obţinute veniturile nici măcar la nivelul prevăzut în SF, iar cheltuielile de întreţinere şi operare vor fi mai mari decât cele prevăzute, astfel că în final pierderea anuală pe care bugetul local va trebui să o suporte va fi mai mare de trei milioane lei/an. Consultantul trebuia să studieze situaţia investiţiilor similare din ţară şi din străinătate. Ar fi aflat că nimeni nu mai înfiinţează domenii schiabile la altitudine mică (dacă are responsabilitatea cheltuirii banilor publici sau privaţi”, se arăta în prima sesizare făcută de Adrian Florin Chereji în anul 2015.

În primă fază, inspectorii Curţii de Conturi au făcut verificări doar în ceea ce priveşte cheltuielile aferente studiului de fezabilitate, investiţia nefiind încă demarată la acea vreme. Inspectorii de la Bistriţa care au luat la puricat documentele spuneau la acea dată că ei nu pot să se sesizeze decât post –investiţie, când poate fi constatată proasta cheltuire a banului public.

„În cadrul Strategiei de dezvoltare locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030, unul dintre proiectele înscrise la secţiunea Turismul Urban – Stimularea edificării unor dotări tehnico-edilitare moderne, complexe şi funcţionale î vederea dezvoltării activităţilor sportive şi de agrement este „Realizarea Complexului sportiv şi de agrement Unirea, cu întreaga gamă de dotări tehnico-edilitare şi servicii prevăzute: Aqualand, zona de camping, terenuri sportive, teren de golf, alte dotări destinate sporturilor practicabile în sezonul estival, sala polivalentă, centru hipic, patinoar, pârtie de schi, spaţii de cazare, zone de promenadă şi piste de biciclete, aerodrom modernizat şi extins”. Economicitatea, eficienţa şi eficacitatea realizării obiectivului de investiţii vor putea fi determinate odată cu realizarea şi darea în folosinţă a investiţiei”, au răspuns reprezentanţii Camerei de Conturi Bistriţa-Năsăud.

Nemulţumit, Chereji a mers mai departe şi a trimis o sesizare şi la Curtea Naţională de Conturi, în care precizează inclusiv că este nemulţumit de răspunsul primit de la Bistriţa. Reprezentanţii instituţiei i-au spus atunci că vor verifica mai amănunţit, în viitorul apropiat această investiţie.

 

Execuţia bugetară, contestată de două ori, în ani diferiţi

Chereji nu s-a oprit aici şi a contestat în anul 2016 inclusiv execuţia bugetară pentru anul 2015. Acesta atrăgea atenţia asupra creditului de 40 de milioane de lei  luat de la Unicredit Bank, dar şi asupra unor trotuare care ar fi fost realizate cu încălcarea prevederilor legale.

Este vorba despre trotuarul de pe Calea Moldovei, care nu ar fi existat pe lista de investiţii din bugetul anului 2015. Lucrarea ar fi fost decontată de la capitolul cheltuieli de reparare şi nu lucrări de dezvoltare cum ar fi trebuit.

Chereji a atras atenţia şi asupra construirii şi reabilitării campusului Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, proiect  despre care consilierul local spune că a fost tratat cu indiferenţă şi fără responsabilitate.

În urma controlului desfăşurat de către Curtea de Conturi, inspectorii i-au dat dreptate lui Chereji cu privire la trotuarul, a cărei realizare nu ar fi respectat paşii legali.

De asemenea, în urma controlului, inspectorii ar mai fi descoperit nereguli cu privire la subvenţiile plătite de către Primăria Bistriţa firmei care asigură transportul public în comun, Transmixt. Se pare că primarul Ovidiu Creţu ar fi contestat acesta raport al Curţii de Conturi.

Adrian Chereji: NU desfiinţării Liceului Forestier

Căsuţa veveriţelor a fost construită ilegal?

Ultima sesizare făcută de consilierul local Adrian Chereji a fost depusă anul acesta şi vizează execuţia bugetară pentru anul 2016. Această sesizare a fost semnată şi de consilierul şi fostul viceprimar Ioan Peteleu.

Neregulile semnalate în ultima plângere făcută la Curtea de Conturi vizează mai multe investiţii care nu apar pe lista de investiţii, iar pentru unele lucrări nici nu s-ar fi solicitat certificate de urbanism.

Consilierii locali au semnalat faptul că modernizarea Străzii Industriei nu există pe lista de investiţii. Lucrările care s-au făcut aici includ pavarea trotuarelor cu dale, iluminatul public, transformarea unei bucăţi de trotuar în parcare.

Chereji atrage atenţia şi asupra opritoarelor dintre benzi şi a celor de pe trotuare, menite să împiedice parcarea neregulamentară. Acestea au apărut în ultimele luni pe mai multe străzi din municipiu şi nu ar fi fost incluse nici ele pe lista de investiţii votată de către Consiliul Local.

O altă neregulă identificată de Chereji face referire la mult-discutata căsuţă pentru veveriţe. Se pare că pentru mărirea ţarcului în care locuiesc animalele nu s-au alocat bani, oficial. Această „investiţie”, făcută mai mult obligat-forţat după ce Garda de Mediu a ajuns la concluzia că animalele nu au suficient spaţiu, nu apare nici ea pe lista de investiţii.

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

  1. Stimabililor din opozitie, bine faceti , trageti-i de maneca pe cei aflati la butoane, altfel nimeni nu indrazneste si nici nu poate s-o faca. Prea ni se par noua tuturor, ca cei de la „butoane ” ca prea azvarlu banii publici aiurea, pe nimicuri si nu supun consultatiei publice ordinea trebuintelor sociale .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.