Plenul Camerei Deputaților a adoptat, proiectul de lege privind Ordonanța 35/2015 prin care salariile personalului din sistemul de sănătate sunt majorate cu 25%, iar ale tuturor bugetarilor – cu 10%.
Proiectul a fost votat de 319 deputați, fiind înregistrate 7 abțineri și un vot „împotrivă”, potrivit presei centrale.

„S-a făcut încă o dată dreptate: a fost aprobată ordonanța guvernului Ponta (OUG 35/2015) pentru mărirea salariilor cu 25% în intreg sistemul sanitar, inclusiv pentru cei care lucrează în sistemul de asistență socială. În plus, deoarece creșterea economică o permite, s-a votat și cresterea cu 10% a salariilor din întreg sistemul bugetar, începând cu 1 decembrie 2015. Chiar și după ce a plecat, guvernul Ponta, susținut de Parlament, produce efecte pozitive pentru români”, a notat pe pagina de socializare deputatul PSD Doina Pană.

Parlamentarii PNL s-au abţinut la vot, cerând fără succes amânarea deciziei până la instalarea noului guvern, notează Gândul.

La discuţiile din Comisie au participat şi reprezentanţi ai ministerului Finanţelor, care nu au susţinut amendamentul pe motiv că o astfel de decizie ar crea o gaură bugetară de aproape 5 miliarde de lei.

Liberalii au cerut astăzi în plenul Camerei Deputaţilor retrimiterea la Comisie a raportului, însă fără succes.

Liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a cerut o pauză de consultări, în urma căreia liderii grupurilor nu au căzut de acord pentru a relua votul.

Deputaţii au dezbătut, pe articole, OUG 35/2015, adoptând întregul text, inclusiv amendamentele adăugate în comisie, printre care cel al PSD, prin care sunt majorate toate salariile personalului bugetar, cu condiţia ca bugetarii să nu mai fi beneficiat, pe parcursul anului, de vreo altă majorare.

PNL a încercat şi a doua oară fără succes să retrimită proiectul la comisii, solicitând ca Ministerul Finanţelor să vină în Parlament pentru a prezenta impactul bugetar al măsurii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.