În acest moment, în teatrul de operații din Afganistan se află aproape 500 de militari ai Batalionului 812 Protecția Forței ,,Șoimii Carpaților” care desfășoară activități non-combat, în sprijinul populației afgane, în cadrul misiunii NATO ,,Resolute Support”. Pregătiți pentru a participa la ceremonialul militar și religios desfășurat în municipiul Bistrița, elevii Colegiului Tehnic Infoel Bistrița s-au oprit, pentru câteva minute în fața școlii, pentru a transmite un mesaj militarilor bistrițeni care au sărbătorit Ziua Armatei României, departe de casă, în Baza Militară Aeriană Kandahar, cu  gândul la România și cu cei dragi în suflete.

 

,,Dragi militari bistrițeni, suntem mândri că ne reprezentați țara în teatru de operații din Afganistan, acum în anul Centenarului Marii Uniri! Vă dorim mult succes în îndeplinirea misiunii și vă așteptăm sănătoși acasă! Elevii Colegiului Tehnic Infoel Bistrița vă mulțumesc și vă iubesc! La mulți ani, militari români!”, au transmis elevii de la Infoel Bistrița prin vocea Ionelei Bor și a lui Narcis Rus care au îmbrăcat, pentru această ocazie specială, alături de colegul lor, Alexandru Daniel Martin, costumele populare pe care le-au moștenit de la părinți sau bunici.

,,Sunt bucuroasă că am avut ocazia să transmit, în numele elevilor de la Colegiul Tehnic Infoel Bistrița, un mesaj pentru militarii bistrițeni care se află, în aceste momente, departe de casă și de cei dragi, în Afganistan, unde reprezintă România cu profesionalism, la cel mai înalt nivel. Șunt mândră că, în Anul Centenarului Marii Uniri, cei care desfășoară misiuni în teatrul de operații din Afganistan, ajutând instituțiile acestei țări și populația locală, în special copiii, sunt militarii din orașul nostru”, a dezvăluit Ionela Bor, elevă în clasa a XI-a C. La rândul lui, Narcis Rus, boboc al școlii, a precizat că: ,,Respect militarii români, sunt exemple de patriotism și devotament și totodată, modele de urmat, mai ales în ceea ce mă privește. Sunt onorat că am fost ales să transmit ,,La mulți ani!”, de ziua Armatei României, militarilor din Batalionul 812 ,,Șoimii Carpaților” aflați în Afganistan. Pentru acest lucru, am îmbrăcat costumul popular pe care bunicul meu l-a purtat în ziua nunții sale și care are peste 50 de ani vechime”.

După ce au înregistrat mesajul pentru militari, elevii de la Infoel au participat la ceremonialul militar și religios desfășurat în Piața Eroilor din Bistrița, în cadrul căruia au fost înmânate pachete cu scrisori, de la elevii bistrițeni, inclusiv de la elevii Colegiului Tehnic Infoel Bistrița, pentru militarii aflați în teatru de operații din Afganistan, acolo unde vor sărbători Centenarul Marii Uniri și vor întâmpina Crăciunul și Noul An.

 

prof. Cristina Rusu

 

 

1 COMENTARIU

  1. De Ziua Armatei Romane, sincere felicitari tuturor cadrelor militare, sanatate si putere de munca sa ajunga cu bine la pensia mult visata ( si sa o aiba cat de ” nesimtzita ” este posibil … cum toata lumea o ocaraste ) . LA MULTI ANI OAMENI DE BINE !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.