Săptămâna trecută, Gazeta de Bistrița vă prezenta lucrările întreprinse de mai multe firme, toate din afara județului, în centrul istoric. Se pare că proasta calitate a lucrărilor nu este singura problemă a acestor companii. Iasicom, una dintre ele are inclusiv probleme de natură penală, fiind în atenția DNA tot din pricina unei lucrări.

 

Să recapitulăm. Centrul istoric al Bistriței papă 23,5 milioane de euro din fonduri europene, pentru a arăta…ca în afară. Proiectul este numit pompos „Planul Integrat pentru Dezvoltarea Urbană” și trebuia finalizat până în anul 2015.

Printre problemele identificate de către jurnaliștii Gazeta de Bistrița cu o simplă vizită în teren se numără piatra cubică folosită, care fie nu vrea să stea „lipită”, fie pur și simplu se sparge. Aceasta este înlocuită a treia oară, în piațete, pe pasaje și chiar și de pe rampele de pe străduțe, care dau bătăi de cap șoferilor.

Mobilierul urban nici el nu este mai bun. Coșurile de gunoi, stâlpii și chiar și capacele de canal sunt toate ruginite deja, în ciuda faptului că s-au cheltuit foarte mulți bani pe ele, mai ales că sunt și personalizate. Mai mult, mare parte din coșurile de gunoi abia se mai țin pe picioare, fiind la un pas să cadă.

CRETU_1

Crețu, mulțumit de lucrări

Deși pare greu de crezut, primarul Bistriței este mulțumit de aceste lucrări, în ciuda reparațiilor. Asta după ce, în urmă cu mai bine de o săptămână, le-a cerut constructorilor să aducă mai mulți muncitori pentru a termina mai repede reparațiile.

Firmele care au câștigat licitația au termen până la finalul lunii să termine reparațiile. Lucrările de reparații urmează să fie recepționate și ele la începutul lunii viitoare. În viziunea primarului Ovidiu Crețu, doar 3% din toate lucrările trebuie refăcute de constructor.

„Acum, lucrările sunt făcute după proceduri corecte. Adică, acolo unde se face rectificarea, o săptămână sau 10 zile nu se circulă. Anul trecut, cum se terminau, roțile erau a doua zi pe ele. Era și normal să se strice. Lucrurile intră în normal, lucrările se fac pe banii constructorului. S-ar putea să avem locuri unde să mai ținem câteva zile să se întărească, dar la 1 mai ar trebui să fie gata toate. Cam 3% din lucrări au trebuit refăcute. Nu s-au stricat undeva după colț, ci în mijlocul drumului, unde le vede toată lumea”, a declarat primarul Ovidiu Crețu, săptămâna viitoare, la punerea în funcțiune a fântânilor arteziene din centrul istoric.

Dacă reparațiile nu vor fi făcute cum trebuie, „armata” de constructori va pierde garanția, în valoare de 1,8 milioane de lei. Cei care se ocupă de lucrările din centrul istoric sunt: TCI Contractor General SA din Cluj, care este lider de asociere, Iasicon din Iași, Drum Construct din Zalău, Ianus din Sălaj și Renmar din Dej.

Deși niciuna dintre firme nu este din Bistrița-Năsăud, tot la cei de aici s-a apelat când a venit vorba despre cele mai grele părți ale lucrării. Sumele încasate de firmele subcontractate par însă derizorii dacă luăm în calcul valoarea totală a proiectului. Astfel, de instalațiile de alimentare cu apa și de canalizare s-a ocupat Proinstal 302G SRL, pentru doar.. 481.000 de lei.

lucrari centru 1lucrari in fata palatului culturii

TCI Contractor General, liderul de asociere, câștigă licitații pe bandă rulantă

Constructorul clujean TCI Contractor General, care este lider de asociere în acest proiect, pare să pună mâna pe licitații la Bistrița, pe bandă rulantă. Societatea a pus mâna pe reabilitarea termică a blocurilor de locuit și pe noul centrul de informare turistică.

În Cluj-Napoca s-a ocupat de reabilitarea mai multor școli și a pus mâna pe Cluj Innovation City, un mega proiect ce va cuprinde un centru de afaceri și un centru pentru industrii creative. De asemenea TCI Contractor General a vrut să pună mâna și pe construcția sălii polivalente, însă fără rezultat.

Drum Construct din Sălaj pare să se fi specializat în reabilitări de drumuri. Societatea a pus mâna pe contracte ce presupuneau asfaltarea unor străzi din Jibou și a unor drumuri din comuna Percei din Sălaj, comună unde și funcționează firma…

SC Ianus SRL tot din Zalău este mai nouă în zona licitațiilor, punând mâna doar pe construirea unei piețe în Zalău. La fel și Renmar din Dej, care nu are în palmares licitații importante.

lucrari centru istoric

Iasicon, în atenția DNA

De departe, însă, cea mai controversată societate comercială din această asociere este Iasicon, din Iași. În urmă cu câțiva ani, Ministerul Culturii și procurorii anticorupție verificau la sânge una dintre lucrările firmei Iasicon, controlată de afaceristul Titel Sinescu.

La acea vreme existau bănuieli că firma controlată de Titel Sinescu ar fi acoperit sau demolat, în mod abuziv, vestigiile vechii Curți Domnești, când lucra la reabilitarea Palatului Culturii.

Complicii omului de afaceri ar fi fost chiar unii istorici, care, culmea, aveau obligația să se asigure că firma care a câștigat licitația va conserva zidurile vechi, unele datând din perioada domniei lui Alexandru Cel Bun.

Istoricii și inginerii, în loc să reacționeze, au închis ochii, pentru sume… derizorii. Potrivit procurorilor, Sinescu ar fi dat mită doar câteva mii de lei istoricilor pentru a închide ochii.

Acesta nu este singurul proiect al Iasicon care a atras atenția procurorilor DNA. Potrivit ziarului vremeanoua.ro, în toamna anului trecut, mascații au vizitat din nou sediul Iasicon. Au fost luate atunci teancuri întregi de documente, care privesc activitatea firmei din anul 2014.

Anchetatorii au căutat documente care privesc lucrări efectuate de Consiliul Județean Vaslui, la construcția Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Roșiești.

Valoarea acestei gropi ecologice ajunge la 40 de milioane de euro, sumă încasată de Iasicon Iași. Anchetatorii au suspiciuni că ar fi fost depuse mai multe documente false pentru încasarea banilor în mod ilegal.

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.