Libertatease măsoară cu suma drepturile şi obligaţiilor constituţionale asigurate şi realizate. Respectarea şi proporţionalizarea lor riguroasă, legală, moralitatea dreptului în litera şi spiritul normelor se cer garantate de puterile statului şi înfăptuite desăvârşit, prin o veghere neîntreruptă. Nu-i doar teorie fundamentarea societăţii statale ajunsă pe o treaptă a istoriei sale, în contextul dezvoltării internaţionale sau globale, cum se identifică fenomenul social de pe Terra în prezent. În acest context lumesc libertatea individuală este o problemă reală. Dovadă că uneori se exagerează politic şi se forţează însemnătatea încât e împinsă spre starea de natură primară a omului. Ce taine motivează impunerea atenţiei acestei laturi a libertăţii deviante actuale, e întrebarea şi nu respingerea cunoaşterii. Politic se reţin timpurile guvernării lui J. Carter în America. Oricum, curentele gândirii neoliberale cultivă naturalismul şi prelungirea în praxis. Iar cuvântul libertate poate e cel mai pronunţat, scris şi trăit substantiv din lume.

Starea libertăţii individuale şi de grup în România este ca în această parte de Europă la început de secol şi de mileniu. A mea personală nu este ca a celor din jur. Mai limitată urmare a presiunii securiste. A fost o rezistenţă şi formă de luptă necedarea la colaborare securistă. Şi din aceste cauze şi pentru că alţii au cedat, au fost mulţi în ţară colaboratori şi turnători, o armată ascunsă. Am fost o victimă a trecutului, dar şi a prezentului, cât voi trăi, un prejudiciat şi voi rămâne. Profesia mi-a fost luată, nu am ajuns profesor universitar şi târziu, fără vechime de muncă, pensionat, lector, încât şi acum m-au găsit sporurile pensionare sub linie grupat între scutiţi. Unde o fi Mircea Popa şi toţi securiştii mascaţi cu pensiile, îndemnizaţiile, premiile, decoraţiile, străinătăţurile gratuite etc. rămâne întrebarea care nu-i uită nici în istorie. Mi-am asumat necolaboraţionismul securist, mi-am plătit refuzul cu libertatea relativă şi restrânsă social până astăzi curată şi în demnitate. În amalgamul politic marcat de trecutul tenebros, am libertatea neutrului ce pot exprima judecăţi obiective, inclusiv în domeniile în care am lucrat. Este dreptul meu câştigat cinstit.

La nivelul libertăţii de grup sunt abordate frământările şi confruntările prezentului, inclusiv problemele nerezolvate în trecutul apropiat. Cristalizarea altei societăţi, democratice în toate, se sporeşte lent. Nici un domeniu nu este scutit de acest proces al schimbărilor ce se poate citi în sfera libertăţilor vizând puterea în stat, în economie, în nivelul de trai, demnităţi, persoane nominale, legalităţi, corupţie, alfabetizare, culturalizare, şomaj, emigraţie din interior, din exterior, cuvântul libertate este frecvent în toate problemele. Cum ar fi de imaginat un protest public stradal decât cu imensitatea mulţimilor libere. Spontan. Paşnic. Altfel ar fi un început de revoluţie. Exemplu recent de protest în libertate este cel declanşat în 31 ianuarie a.c. la Bucureşti şi apoi în marile oraşe din ţară şi continuat în serile săptămânilor următoare. Când se aseamănă manifestaţia maselor cu vrerea mulţimilor din Bucureşti şi aducerea pe tronul ţării a lui Cuza Vodă nu se greşeşte istoric. Acum în 2017 „vrerea” protestatarilor  este plecarea Guvernului de la putere vinovat pentru deciziile ilegale în problemele de drept a corupţiei înspăimântătoare. Dar juridic protestul românilor este de o originalitate uimitoare. A invadat mapamondul imagistic, a ajuns pe ecranele tv şi pe internetul lumii tehnicizate. Pe aceleaşi mijloace cum s-a şi născut s-a şi generalizat. Căci nu are o conducere, un iniţiator cunoscut public, nu are un program la vedere, nu apare un vorbitor şi nu-i o tribună, nu-i rostit un nume care să-l aibă în frunte. De aceea şi de altele este ironizat, ponegrit de partea guvernamentală şi de partidul la putere, că este plătit, numeric oamenii şi câinii de finanţistul magnat Soros, că-i instrumentul preşedintelui ţării şi a partidelor în opoziţie. Protestul însă a fost faimos, păcat că nu a fost autorizat în spaţiu de Primăria municipală. Puterea este speriată de masa de oameni în stare revoluţionară, oricând posibilă explozia. Exemplul celălalt de la Bucureşti: în 21 decembrie 1989 a fost un miting politic convocat de PCR şi confiscat de spionajele străine şi trădătorii interni, manevrat în lovitură de stat de către schimbul doi ai dictatorului şi comuniştilor securizanţi. Poporul a simţit şi a înţeles că i-a fost furată revoluţia virtuală.

Teodor Tanco

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.