Controversatul judecător de la Tribunalul Cluj, Cristi Danileţ a fost audiat în calitate de martor în dosarul avocatului din Oradea, Ioan Sava. Rolul magistratului a fost de a explica modul în care o colegă de-a lui, judecătoarea Crina Muntean, de altfel parte vătămată în acest dosar, a fost afectată de existenţa unor comentarii pe o reţea de socializare postate de pe profilul avocatului-inculpat. Gazeta de Cluj a prezentat în urmă cu câteva luni abuzurile la care a fost supus Ioan Sava şi totodată modul în care s-a construit un rechizitoriu împotriva lui, bazat strict pe câteva afirmaţii publice pe Facebook.

 

A analizat cazul atunci când era la CSM

Chemat în faţa instanţei de judecată de la Oradea, Cristi Danileţ a dat declaraţii cu privire la relaţia de prietenie a acestuia cu judecătoarea Crina Munteanu şi totodată a menţionat că a analizat această speţă în perioada în care era membru la Consiliului Superior al Magistraturii(CSM).

„Arăt că mă aflu în relaţii de colegialitate şi nu de prietenie cu persoană vătămată Crină Munteanu (n.r- Muntean).

Arăt că o cunosc pe persoana vătămată Crina Muntean din anii 2009-2010, respectiv este vorba despre perioada în care mi-am desfăşurat activitatea la Judecătoria Oradea.

Ulterior, după numirea subsemnatului în calitate de membru CSM, am analizat două dosare care o priveau pe persoana vătămată Crina Muntean. Primul dosar se referea la prelungirea mandatului de preşedinte de secţie penală la Tribunalul Bihor, iar al doilea dosar privea o acţiune disciplinară a unui judecător de la Curtea de Apel Oradea, respectiv Mircea Puşcaş, unde persoana vătămată Crina Muntean a fost audiată în calitate de martor.

Menţionez că actele din ultimul dosar au avut un caracter confidenţial, însă ulterior partea vătămată Crina Muntean m-a sunat şi mi-a spus că au apărut mai multe articole de presă care făceau referire la persoana acesteia, respectiv la declaraţiile pe care aceasta le-a dat în calitate de martor în dosarul disciplinar menţionat anterior.

Declar că legătura pe care am avut-o cu persoana vătămată Crina Muntean a fost una firească şi este întâlnită şi în cazul altor colegi din judeţele Bihor şi Cluj, judeţe în care am activat ca şi judecător şi această legătură se referă la aspecte privitoare la carieră sa profesională.

Campaniile negative, apreciez eu,  în special cele la adresa judecătorilor sunt inadmisibile şi chiar subsemnatul am fost ţintă unor atacuri din presă. Apreciez că 90% din articolele de presă care vizau magistraţi priviţi individual au apărut la comandă şi cu rea-credinţa, fie pentru a-i denigra, fie pentru a crea o presiune la adresa acestora, în sensul să îi influenţeze într-un anumit sens în luarea deciziilor”, a declarat Cristi Danileţ.

Sfaturi şi simpatie pentru Crinuţa

În continuarea audierii, Danileţ susţine că judecătoarea Crina Muntean l-a contactat telefonic pentru a-i cere sfaturi cu privire la cum să reacţioneze împotriva unor atacuri venite din partea mass-media. Moment în care Danileţ a vorbit despre o experienţă proprie similară cu cea a magistratului Muntean.

„Chiar persoana vătămată Crina Muntean m-a sunat şi mi-a spus: ‘ştiu că şi dumneavoastră aţi trecut printr-o astfel de campanie’ şi în continuare mi-a cerut sfatul în sensul cum să procedeze faţă de articolele de presa apărute. Pentru a nu-şi face un rău i-am sugerat să nu mai citească astfel de articole.

Ulterior au apărut şi alte articole, fapt pentru care Crina Muntean m-a sunat şi mi-a spus aceste aspecte, inclusiv că nu înţelegea de ce au apărut comentarii pe marginea acestor articole de presă.

Crina Muntean era deranjată în special de comentariile apărute pe marginea acestui articol, în special de comentariile on-line, fiind vorba chiar de un comentariu care viza familia acesteia, fapt care a revoltat-o atât pe aceasta cât şi pe subsemnatul. Menţionez că şi eu am trecut prin acelaşi lucru fiind ţinta unor atacuri de presă care vizau inclusiv familia” mai adaugă acesta.

Un alt episod relatat de Danileţ în faţa instanţei a fost cel în care Muntean i-a povesti că a luat măsuri de protecţie asupra familiei sale inclusiv asupra copilului ce mergea la grădiniţă dar şi a celorlalţi doi copii ce mergeau la şcoală.

„Îmi aduc aminte că persoana vătămată Crina Muntean mi-a spus că acel articol se referea la copii acesteia, fapt pentru care aceasta lua masuri de protecţie la grădiniţă, copilul acesteia să fie supravegheat în permanenţă, inclusiv deplasarea la toaletă să se realizeze de un educator.

Mi-a spus că aceleaşi măsuri de protecţie au fost luate şi la scoală cu privire la ceilalţi doi copii, persoana vătămata Crina Muntean şi/sau soţul acesteia ducând şi aducând copiii de fiecare dată la şcoală şi de la şcoală, învăţătorii ştiind că aceasta a fost ţinta unor atacuri în presa” mai explică fostul membru al CSM.

Ioan Sava luju

Soţii Sava îşi caută dreptatea la toate instanţele

Sava Daniela a apelat în trecut la televiziunile din ţară pentru a spune povestea prin care soţul ei Ioan a fost re-încarcerat abuziv. În urmă cu trei ani, dintr-o răzbunare – spune Daniela Sava, un procuror de la DNA Bihor, Ciprian Man s-a autosesizat construind un rechizitoriu împotriva soţului acesteia pentru câteva comentarii banale scrise de pe contul său de Facebook(o reţea publică de socializare).

În rechizitoriul întocmit de procurorul şef  DNA Bihor Ciprian Man, avocatul Ioan Sava şi soţia lui sunt acuzaţi că ar fi contribuit la apariţia într-o publicaţie locală a unor articole defăimătoare la adresa judecătoarei Crina Muntean. Cei doi ar fi postat comentarii ameninţătoare la adresa judecătoarei şi a familiei sale, susţin anchetatorii. Procurorii DNA au considerat că printr-un astfel de comentariu s-a urmărit de fapt intimidarea magistratului, pentru ca acesta să nu-şi mai poată exercita atribuţiile. Avocatul Ioan Sava a respins acuzaţiile şi consideră că totul a fost o înscenare pusă la cale de şeful DNA Oradea, procurorul Ciprian Man. El este condamnat.

Pe 24 noiembrie 2016, avocatul solicită să fie eliberat condiţionat, iar judecătorii îi admit cererea. Pe 30 noiembrie, pentru că nu s-a depus contestaţie, acesta este eliberat. Pe 5 decembrie, procurorul şef  Man se autosesizează şi vrea să-l bage din nou în închisoare, deşi decizia era definitivă. Pe 6 decembrie, se judecă procesul, iar pe 14 februarie, avocatul Ioan Sava este trimis din nou în închisoare.

Soţia avocatului a povestit, situaţia în care se află soţul său, dar şi motivul pentru care procurorul Ciprian Man se răzbună. „Termenul de contestat era de trei zile, eliberare condiţionată a fost decisă pe 24 noiembrie, pe 25 a fost comunicată minuta. Termenul era 29 noiembrie. A venit acasă, pe 5 decembrie, procurorul sesizează de urgenţă Judecătoria Satu Mare că decizia nu e definitivă. Judecătoria comunică toate demersurile care s-au făcut. Procurorul Man a făcut contestaţie la decizie definitivă. Soţul meu este ţinut ilegal în închisoare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.