Mai devreme s-au mai târziu tot se ajungea aici, pentru că românul e un mare consumator de „haz de necaz”, moştenit probabil de la al nostru Creangă Ion. Aşa că, după varianta Shakirei – Imnul oficial al Cupei Mondiale de Fotbal 2010, a apărut şi varianta românească, ce-i drept, cu o Shakiră la fel de frumuşică, cu aceleaşi ritmuri îndrăzneţe şi voce pe măsură. Imnul crizei la români răsună trăsnet şi are nişte versuri care relatează obraznic de adevărat ce am fost şi… ce-am ajuns: „În 2006 se cumpărau case/ Cu buletinul îşi lua o plasmă, tot cretinul/ În 2010, o frecăm la rece/ S-a terminat, am consumat, dracu ne-a luat/ Bugetul e-n găleată/ Iar ţara-i scufundată/ Ne-ntrebăm de ce, e e e/ Criza asta e e e/ Mult mai rea aici la noi/ Şi Udrea-i din Pleşcoi”. Imnul crizei la români continuă în aceeaşi tonalitate şi în ritmuri africane iar finalul din videoclip ( că avem şi de ăsta) e senzaţional: un purandel cu un fruct în mână ( specific african) rămâne cu gura căscată după ce nişte „gorile” îl atacă şi-l lasă cu mâna goală. Ce-i drept, imnul a fost primit tare bine, şi numai cuvinte de laudă din partea celor asfixiaţi de criză, români din neamul lor: „Kaka make e e e…domnu’ preşedinte, noi tot vă iubim chiar de e criză şi ne duceţi la săpă de lemn. Ce bine că avem imn!”.   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.