Justiţia din Bistriţa-Năsăud a fost catalogată ca imparţială într-o hotărâre a Curţii de Apel Cluj. În fapt, în urmă cu câteva ediţii, săptămânalul nostru vorbea despre ţeapa pe care bistriţeanul Ioan Măgădan le-ar fi dat-o clujenilor de la Transcarpatica SA.

 

Procurorii au cercetat cele semnalate de păgubiţi şi au hotărât să claseze dosarul respectiv, eliberându-l de vină pe Măgădan. Potrivit celor de la Transcarpatica, Ioan Măgădan a achiziţiona materiale în formă continuă de la ei dând în schimb bilete de ordin. Dacă în prima etapă, timp de aproape şase luni Măgădan plasa comenzi mici pe care le achita, ulterior acesta a comandat marfă de peste 5 miliarde de lei vechi, emiţând un bilet de ordin care a devenit nul.

Însă Transcarpatica SA nu a renunţat şi alături de alte trei firme a depus plângere la Judecătoria Bistriţa împotriva ordonanţei procurorului de a clasa dosarul.

Neavând încredere în imparţialitatea magistraţilor de la instanţa bistriţeană, Transcarpatica SA s-a adresat celor de la Curtea de Apel Cluj cu o cerere de strămutare a dosarului.

Însă, la jumătatea lunii trecute, cei de la Curtea de Apel au respins ca neîntemeiată pretenţia invocată de firma respectivă. Gazeta de Bistriţa a intrat în posesia motivării deciziei celor de la CA Cluj cât şi a plângerii depusă la procurorii bistriţeni de către Transcarpatica, sesizare prin care Ioan Măgădan este acuzat de înşelăciune.

 

Plângere penală cu o clasare dubioasă

 

La fel ca şi Transcarpatica, firmele Q Steel, Baumrom Construct, Knockner Romania, Frankstahlşi RAAL SA au depus plângeri penale împotriva lui Ioan Măgădan în care l-au acuzat pe acesta de înşelăciuneşi delapidare.

Însă procurorii au dispus clasarea în cauză bazându-se doar pe declaraţiile lui Măgădan şi a soţiei acestuia care nu se considerau vinovaţi de acuzaţiile aduse.

Astfel, firmele mai sus menţionate au formulat o acţiune la Judecătoria Bistriţa, în septembrie 2016, împotriva deciziilor luate de procurorii de la parchet.

Ulterior, cei de la Transcarpatica au cerut strămutarea procesului pe motiv că Măgădan ar avea o influenţă asupra justiţiei din Bistriţa.

„În fapt, Transcarpatica a formulat o plângere penală împotriva domnului Măgădan Ioan în calitate de reprezentant al Miro SA Bistriţa. Împotriva aceleiaşi persoane şi pentru fapt similare au fost formulate mai multe plângeri penale care fac obiectul mai multor dosare penale.

Deşi plângerea depusă de Transcarpatica a fost înregistrată în aprilie 2013, în cauză nu s-au făcut acte de cercetare menite să ducă la soluţionarea ei. Din acest motiv am sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de CasaţieşiJustiţieşi doar în urma acestei sesizări şi pentru faptul că au fost solicitate informaţii de către Parchetul ÎCCJ au fost făcute unele acte de cercetare, sens în care au fost audiaţireprezentanţii subscrisei, domnul Măgădan şisoţia acestuia.

Doar din baza acestor declaraţii s-a dispus clasarea cauzei pentru infracţiunea de înşelăciuneşi delapidare. Nu au fost verificate nici una dintre susţinerile lui Măgădan, ci s-a limitat procurorul cauzei să dea crezare afirmaţiilor acestuia că nu a avut intenţia de a comite o infracţiune”, arată Transcarpatica SA.

curtea-de-apel-cluj-napoca

 

Curtea de Apel Cluj motivează respingerea cererii de strămutare

 

În şedinţa de la jumătatea lunii februarie, magistratul Virgil Viorel Andreieş de la Curtea de Apel Cluj a decis să respingă cererea celor de la Transcarpatica SA.

„Faţă de împrejurările cauzei, apreciez că există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei la o altă instanţă, ca urmare a influenţeişi presiunii exercitată de climatul în care se desfăşoară procesul penal, respectiv a presiunii pe care intimatul, care este o persoană cunoscută şi influentă, nu numai în mediul de afaceri din Bistriţa, o exercită”, explică reprezentanţii Transcarpatica.

Însă magistratul Curţii de Apel a decis să respingă cererea mai sus menţionată.

„Respinge ca neîntemeiată cererea de strămutare a judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr. 6747/190/2016 al Judecătoriei Bistriţa, formulată de petenta Transcarpatica SA Cluj Napoca”, se arată în soluţia pe scurt dată de Curtea de Apel Cluj în 14 februarie 2017.

Astfel, dosarul se va judeca în continuare la Bistriţa, unde cei de la Transcarpatica au suspiciunea că Măgădan va scăpa cu basma curată.

”Din probele aflate la dosar şi verificările efectuate rezultă că în cauză nu există niciunadinsituaţiile amintite mai sus. Se reţine că afirmaţiilepetentei în sensul exercitării unui presiuni sau influenţe din partea unei părţi, nu au suport real, că acestea sunt simple supoziţii care nu sunt probate şi nu pot fi reţinute ca motive temeinice care să justifice strămutarea cauzei. Curtea apreciază că la Judecătoria Bistriţa sunt asigurate toate condiţiile necesare pentru normala şi corecta soluţionare a cauzei, asigurându-se imparţialitateaşi obiectivitatea instanţei. Aşa fiind, în temeiul art. 74 C.penal, Curtea va respinge cererea de strămutare ca neîntemeiată”, motivează judecătorul Andreieş.

 

Cionca i-a asigurat insolvenţa la Măgădan

 

Afaceristul bistriţeanşi-a ales Casa de Insolvenţă Transilvania, datorită reputaţiei celei din urmă de a „rezolva” firme importante din Ardeal, precum Jolidon, firma vicelui din Dej, fabuloasa insolvenţă a societăţiiMoxConstruction, constructorul complexului Tower din Cluj şi multe altele.

Firma Leonardo, unul dintre cei mai mari distribuitori de încălţăminte din România, a trecut şi ea printr-o insolvenţă păguboasă cu cei de la Casa de Insolvenţă Transilvania, societate controlată de Andrei Cionca. Pe deasupra că după 6 ani de insolvenţă societatea a intrat în faliment, s-a reuşit trecerea unei părţi a „activelor” pe o altă societate. Mai mult, în societate s-au introdus diverse facturi care ar fi suspecte, conform unor surse. Aceasta cu toate că unii dintre angajaţi nu şi-au primit restanţele salariale. Iar cum toate s-au întâmplat şi de această dată cu complicitatea lui Cionca, se pare că va apărea un nou dosar penal în urma acestei proceduri. Ne întrebăm câte dosare penale vor reuşi să ”adune” CITR şi Cionca până când cineva va lua măsuri pentru ca insolvenţele din România să treacă în sfera legalităţii.

Pe site-ul propriei firme, Cionca se auto descrie ca „vizionar”: „Andrei Cionca, vizionarul CITR, este absolvent al UniversităţiiBabeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept. Are o experienţă de peste 12 ani în insolvenţăşi în management de criză”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.